Legea antifumat. Cine discriminează pe cine?

Data publicării:
scrumiera tigari - GettyImages - 8 oct 15

Proiectul privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise a fost propus încă din anul 2011, însă parlamentarii au amânat adoptarea lui. Săptămâna aceasta legea a fost însă aprobată.

„Aceste spaţii sunt definite ca orice loc care are un acoperiş şi cel puţin doi pereţi şi e un loc public, deci nu intră apartamentele, casele oamenilor, dar locurile de muncă, autoturismele de serviciu, salvările, taxiurile, fiind locuri de muncă, fumatul este interzis”, spune dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional "Stop Fumat".

La fel și în toate restaurantele, cafenelele și cluburile. Locuri speciale pentru fumători vor putea fi amenajate doar în aeroporturi și penitenciare de maximă siguranță. Fumatul va fi permis în spațiile în aer liber. Excepție fac locurile de joacă pentru copii. Noua lege n-a fost primită cu ochi buni de fumători. Unii dintre ei se simt discriminați.

„În realitate nu este vorba de niciun drept legal, pentru că nici în Constituţie, nici în vreo lege nu este consfinţit dreptul de a fuma. Este consfinţit dreptul de a consuma un produs care este pus pe piaţă în mod legal ori această lege nu interzice fumatul. Oamenii pot fuma, dar doar în anumite condiţii”, explică dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional "Stop Fumat".

„În cazul acesta ar trebui interzis și alcoolul și cafeaua, doar și ele fac rău”, spune o altă persoană. „Fac rău doar celui ce consumă, nu și celui de lângă tine, ca în cazul țigării”, este una dintre replicile primite.

„Fumătorul pasiv are riscuri apropiate de fumătorul activ. Contactul simplu într-un spaţiu închis cu fumul de ţigară poate să agraveze obstrucţia bronşică, să declanşeze crize de sufocare, să potenţeze evoluţia nefastă a unei boli cardiace, deci există permanent această expunere”, spune prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

Fumătorii nu înțeleg nici de ce țigara nu este permisă nici măcar în baruri. Medicii atrag însă atenția că acesta este motivul pentru care adolescenții se apucă de fumat.

„Această lipsă de control a fumatului în spaţiile închise a permis după statistici care sunt la ora actuală care sunt publicate şi declarate de agenţia antidrog până la 45% din adolescenţi, chiar 50 să testeze această ţigară şi expunerea în Bucureşti este foarte mare”, afirmă prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

Și țigările electronice au fost incluse în noua lege. Oamenii nu le vor mai putea folosi în spațiile închise ori în locurile de joacă pentru copii.

„Țigara electronică deocamdată este un produs comercial. Nu este un produs medicamentos. Nu este un produs cu recomandare medicală şi acest lucru face să existe încă rezerve serioase legate de folosirea ţigării electronice şi de lipsa nocivităţii acesteia”, adaugă prof. dr. Florin Mihălţan.

Un lucru nu au reușit însă inițiatorii legii: să interzică expunerea țigărilor la casele de marcat, în incinta marilor magazine.

„Modul în care sunt afişate acum la intrarea în magazin serveşte acelei prime căi de conştientizare asupra produsului de face vizibil către consumatori că produsul există. Este primul pas din întregul şir de promovare din marketing”, spune Alina Ioniţă, specialist în achiziţii.

Potrivit noii legi, cei care nu vor repecta regulile vor fi amendați cu sume cuprinse între 100 și 15.000 de lei. În plus, localurile vor putea fi chiar închise dacă le vor permite clienților să își aprindă în continuare țigări. Legea va intra în vigoare cel mai probabil din luna februarie.

Citiți și Schimbări aduse de legile antifumat din Europa: Scad îmbolnăvirile, dar nu și numărul fumătorilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tezaurul românesc de la Moscova, mai aproape de a reveni în țară. Decizia istorică a...
Digi FM
Dan Negru, despre ultimul mesaj primit de la Silviu Prigoană: „Mă uitam în telefon. Îmi pare rău”
Pro FM
Andrea Bocelli, despre secretul căsniciei cu Veronica Berti, care îi e soție de peste două decenii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Scandalul întâlnirii lui George Simion cu un spion rus. Marcel Ciolacu îi cere demisia șefului Comisiei...
Newsweek
VIDEO Rusia și China se bat în avioane invizibile. Ținta: Supremația avionului F-35 de 100.000.000$
Digi FM
Cum l-a cunoscut Irina Fodor pe soțul ei, Răzvan Fodor. Ce diferență de vârstă e între ei
elon musk foto profimedia
De ce s-a enervat Elon Musk pe un oficial al NATO. „Tipii ca el cred că 1984 este un manual de instrucţiuni”
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ana Baniciu si-a aratat casa veche de un secol, renovata in mare stil. „Am incercat sa ii dam un aspect...