Când Guvernul se ceartă cu producătorii de medicamente, pacienţii pierd. Sute de medicamente ieftine ar putea să dispară din farmacii

Data publicării:
medicamente-1

La mijloc, între cererile producătorilor şi refuzul Guvernului, sunt pacienţii. „Cu siguranţă, pentru producătorii de medicamente generice, acest proiect de ordonanţă de urgenţă este o dezamagire. Pe pacienţi îi va afecta în trei moduri: pe de-o parte, aşa cum i-a afectat şi până acum, prin dispariţia medicamentelor ieftine, accesibile de pe piaţă. Vor fi afectaţi la nivel medical, dar şi social, prin disponibilizările pe care le facem. Asta înseamnă mai puţini bani la buget şi mai puţine servicii medicale. Şi vor fi afectaţi prin scoaterea de pe piaţă a industriei de genrice. Vor fi afectati inclusiv prin lipsa de acces la medicamente noi. Zeci, sute (de medicamente – n.r.)”, a spus Laurenţiu Mihai, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Reprezentanţii industriei farmaceutice cer ca taxa de clawback, taxa pe vânzări, să fie aplicată diferenţiat, în funcţie de preţurile medicamentelor pe care le fabrică. Un proiect de ordonanţă de urgenţă nu face referire la această măsură, dar, potrivit Ministrului Sănătăţii, dă motive de bucurie pacienţilor. Unele medicamente noi ar putea intra direct pe lista compensatelor, fără să urmeze procedura complicată de până acum.

Probabil că nu vor fi şapte medicamente, probabil că vor fi mai multe. Ministerul Sănătăţii poate să spună că în următoarele două zile a finalizat procedura. A finalizat proiectul. Am şi lansat şi, probabil, aţi văzut în dezbatere publică, este Hotărârea de Guvern care practic este finală din acest punct de vedere, cu medicamentele care intră în mod automat, deci cele care nu produc costuri suplimentare”, a spus Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

Nu o să mai fie situaţii punctuale, o să fie o regulă care se aplică la nivelul UE. Undeva, per total, o să fie 100 de molecule şi indicaţii care să fie disponibile”, a spus Marius Savu, preşedintele Agenţiei Naţioanale a Medicamentului.

Producătorii de medicamente spun însă că nu au fost anunţaţi de aceste schimbări. Lista de medicamente gratuite şi compensate nu a mai fost actualizată de şase ani. Ultimii doi miniştrii ai Sănătăţii au promis schimbări, dar până acum nu există o formă finală a acestui document.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa invadată de șerpi uriași, frecventată și de români: reptile de doi metri care...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”