#Colectiv | Ce trebuie să se schimbe în sistemul medical

Data publicării:
Colectiv Bucuresti Octav Ganea 011

Primul apel la 112 din în noaptea de 30 octombrie 2015 a fost dat la mai puţin de un minut de la izbucnirea incendiului în clubul Colectiv. Un minus enorm a fost faptul că nu se ştia de la început cât de multe victime sunt, spun autorităţile. 11 minute mai târziu, la club ajungeau primele echipaje de pompieri. La adresa indicată, salvatorii au găsit o poartă închisă.

Pe viitor, trebuie adăugată o întrebare obligatorie, dacă accesul este identic cu adresa, dar să nu ne bazăm că o să aflăm întotdeauna acest lucru. Echipele de intervenţie, asta e a doua măsură pe care vrem să o implementăm, să fie actualizate permanent şi urmărite astfel încât, dacă se modifică accesul într-o zonă, să se afle din timp”, a spus secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

La patru luni de la tragedie, autorităţile fac bilanţul intervenţiei. O problemă în acea seară a fost comunicarea. Echipajele au fost alertate individual pentru că pe aceeaşi frecvenţă erau comunicate şi celelalte urgenţe din Bucureşti. Or, la Colectiv salvatorii aveau de-a face cu un dezastru.

„Dacă voiam să avem o organizare mai bună, trebuia trecut pe un grup de lucru izolat, care să lucreze numai pe cazul asta şi să nu se amestece cu cazurile curente şi dispeceratul să rămână în legătură cu coordonatorul intervenţiei”, spune Raed Arafat.

Capitala a rămas singurul oraş din România în care pompierii, ambulanţa şi SMURD nu stau în acelaşi loc. Clădirea este ridicată şi autorităţile spun că anul acesta cele trei structuri de intervenţie ar trebui să se şi mute aici.

Spitalele nu se aşteptau în noapte tragediei să primească un număr atât de mare de răniţi, spun autorităţile. Aproape 200 de pacienţi au fost transportaţi de ambulanţe. Peste 50 au ajuns singuri la urgenţe.

Ce vrem să se întâmple de acum este ca în momentul în care identificăm o situaţie de accident colectiv direct dispeceratul să transmită spitalelor: atenţie, e posibil să primiţi bolnavi prin mijloace proprii. Ca să fie pregătiţi”, spune Raed Arafat.

O altă concluzie: România ar avea nevoie şi de acorduri cu alte state ale Uniunii Europene pentru transferul pacienţilor cu arsuri. În prezent, 13 dintre răniţi sunt încă trataţi în spitale: unul la Floreasca, ceilalţi în clinici din străinătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...