Victor Ponta vrea să renunțe la politică. Politicieni care în trecut și-au anunțat retragerea dar s-au răzgândit

Data publicării:
ponta cu mana intinsa gov ro

„În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a premierului.

Premierul nu a explicat ce a vrut să transmită prin acest mesaj.

Poate ați înțeles că nu v-am răpuns și că nici nu vă răspund, acum ați înțeles?”, așa le-a răspuns jurnaliștilor.

Liderul PNL Crin Antonescu a refuzat să comenteze.

„Am treabă mult mai seriosă. Chiar nu comentez ce scrie pe Facebook omul”, a fost reacția lui Crin Antonescu.

Jocul de-a demisia nu a fost inventat de Victor Ponta. Şeful statului şi liderul PNL au cochetat şi ei cu ideea retragerii din politică. Dar s-au răzgândit repede.

În prima zi în care am plecat de la Cotroceni, plec din viaţa politică. Mi-a ajuns”, spunea Traian Băsescu pe 11 martie 2012.

O să rămân activ în viața politică, viața publică”, a spus președintele pe 27 februarie 2013.

La fel de hotărât să se retragă părea şi preşedintele PNL.

Dacă nu veți fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din clasa politică”, spunea Crin Antonescu, în 6 iunie 2012, pe atunci președinte interimar al României.

„Nu mă retrag din politică, pentru că Traian Basescu a fost demis în realitate”, a spus el două luni mai târziu.

Nici postarea de pe Facebook a premierului nu este ceea ce pare, susţin social-democraţii. Victor Ponta nu se va retrage, ci va candida la prezidenţiale. De altfel, tot pe Facebook, Dan Şova îi promite liderului PSD că îl va sprijini în campania pentru Cotroceni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”