"Este o solicitare de dezbatere din partea grupului PNL şi s-a decis ca lunea viitoare să fie invitat primul ministru şi noul ministru de Externe cu privire la votul din diasporă", a declarat secretarul Camerei Ion Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei.
Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a solicitat organizarea de urgenţă a unei dezbateri în cadrul acestui for legislativ, "cu participarea primului-ministru Victor Ponta", legat de modul în care au fost organizate alegerile în diasporă.
"Tema dezbaterii o reprezintă organizarea deplorabilă de către Guvernul României în secţiile de vot din străinătate a celor două tururi de scrutin pentru alegerea preşedintelui României", a precizat în solicitare liderul grupului PNL, George Scutaru.
"Modul defectuos în care guvernul Ponta a organizat procesul electoral în străinătate a condus chiar şi la apariţia unor situaţii în care cetăţenii români din afara graniţelor ţării care s-au prezentat la vot şi nu au putut vota au fost umiliţi bruscaţi, ajungându-se inclusiv la confruntări cu forţe de ordine locală", se mai arată în solicitarea PNL.
Teodor Meleşcanu a anunţat că îşi depune, marţi, în şedinţa de Guvern, mandatul de ministru de Externe, precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca "om de onoare".Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, va fi propus ca ministru al Afacerilor Externe.