Premierul Victor Ponta s-a întors în România. I-a scris lui Klaus Iohannis

Data publicării:
victor ponta-1

Vizibil mai slab, cu mustaţă, barbă şi perciuni, Victor Ponta a sosit la Palatul Victoria puţin după ora zece. A venit sprijinit în cârje.

„În maximum două săptămâni voi veni acasă, cum se spune pe picioarele mele. Nu cu scaun cu rotile, cu cârje, cu alte lucruri. În prima zi când vin în ţară, sigur că mă duc şi la procuror”, spunea el în 28 iunie.

L-au întâmpinat premierul interimar Gabriel Oprea şi Rovana Plumb, cea care i-a ţinut locul în fruntea PSD cât a fost plecat. După scurte îmbrăţişări, au intrat cu toţii în clădire, unde urma să înceapă şedinţa de guvern. Peste o jumătate de oră, Victor Ponta i-a scris preşedintelui Klaus Iohannis şi i-a cerut să semneze decretul de repunere a sa în funcţie începând de mâine. La scurt timp, a publicat pe Facebook o poză din spital, cu medicii şi asistenţii care l-au tratat, şi a transmis un mesaj de mulţumire.

„Mulțumesc tuturor celor care în aceste săptămâni dificile au fost cu inima alături de mine! Mulțumesc echipei medicale extraordinare de la Medipol care a dovedit nu doar profesionalism ci și multă atenție și simpatie!”, a scris el.

Două ore mai târziu, la Palatul Victoria a venit şi fiul său. Cu şapcă şi un skateboard în mână, Andrei a intrat în clădire însoţit de un ofiţer SPP. Între timp, vestea revenirii premierului ajunsese şi la alţi miniştri. Aflat la CSM, Robert Cazanciuc i-a urat bun venit.

„Am văzut pe fluxul de ştiri că s-a întors la Guvern astăzi, nu pot decât să mă bucur. Cred că premierul Ponta nu are motive să-şi dea demisia”, a spus ministrul Justiției.

Întoarcerea lui Victor Ponta vine într-un moment tensionat pentru PSD. Mulţi lideri locali sau de la centru l-au rugat să revină cât mai repede ca să facă ordine în partid şi în Coaliţie.

„Dacă eu aş fi fost prim-ministru, m-aş fi întors imediat. Mi-aş fi riscat piciorul. Victor Ponta nu vrea să-şi rişte sănătatea din acest punct de vedere şi are dreptate. Și eu ţin la piciorul lui şi ştiţi foarte bine că mi-e drag”, spunea Marian Oprișan, președintele PSD Vrancea, la finalul lunii trecute.

„Să încerce să găsească toate modalităţile medicale, procedurale, prin care ar putea să vină în ţară şi să facă recuperare aici şi să ajungă la Guvern. Adică este o perioadă în care această lipsă tulbură foarte mult apele în partid şi în Coaliţie”, spunea și Liviu Dragnea, coordonator politic al PSD.

Principala temere a social-democraţilor a fost legată de puterea pe care au acumulat-o Gabriel Oprea şi partidul său în ultima vreme, în condiţiile în care UNPR a avut o poziție opusă față de PSD în cazul votului pentru Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE.

Aşa că, cel mai probabil, prima temă ce va fi discutată atât în PSD, cât şi în Coaliţie, este relaţia dintre partidele aflate la guvernare. De asemenea, Victor Ponta trebuie să dea explicaţii legate de ce va face în continuare, în contextul anchetei DNA.


ACTUALIZARE 11.52. Victor Ponta i-a scris lui Klaus Iohannis să constate încetarea interimatului lui Gabriel Oprea în funcția de prim-ministru, începând cu data de 9 iulie.

Având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuțiilor de prim-ministru, vă rog să luați act, conform legii, de reluarea activității mele în Guvern, începând cu data de 09.07.2015 și de încetarea interimatului în funcția de prim-ministru”, a scris Victor Ponta.

Victor Ponta s-a fotografiat cu echipa medicală de la clinica din Istanbul


Victor Ponta s-a întors în România, după operația suferită în Turcia. În aceste momente, premierul a ajuns la Guvern.

Reamintim că Victor Ponta a stat în Turcia de la jumătatea lunii iunie. El a fost operat la genunchi, după o accidentare suferită într-un meci de baschet. După operație, premierul a anunţat că are nevoie de cel puţin 28 de zile ca să-și revină. Cu toate acestea, Victor Ponta s-a întors după 26 de zile.

Surse oficiale au declarat, pentru Mediafax, că premierul vrea să participe pe 11 iulie la deschiderea punctului de frontieră Nădlac (România)-Csanadpalot (Ungaria).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei