Liviu Dragnea: Marea majoritate a liderilor PSD vor congres în acest an

Data publicării:
liviu dragnea - psd-4.ro

Liviu Dragnea, președinte executiv al PSD și unul dintre numele vehiculate pentru o eventuală preluare a conducerii partidului după înfrângerea liderului Victor Ponta în alegerile prezidențiale FOTO: psd.ro

„Dacă se face congres, marea majoritate a liderilor din partid zic să se facă în acest an, ca din ianuarie să ne ocupăm de guvern şi de guvernare, pentru că avem obiective serioase şi ţara chiar are nevoie de guvernare, dincolo de emoţie.Dacă nu se face congres, putem face un consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice oricând” a spus, pentru MEDIAFAX, preşedintele executiv al PSD.

Anterior, într-o emisiune televizată, Liviu Dragnea a exprimat opinia conform căreia preşedintele PSD Victor Ponta nu riscă să piardă această poziţie, în eventualitatea unui congres.

„Îmi bazez această afirmație pe discuția pe care am avut-o cu toate organizațiile (șefii de filiale, n.r.), în afară de trei-patru excepții, a celor care erau plecați din țară. Au discutat, nu au venit să spună ce au visat noaptea, au discutat marți și miercuri cu organizațiile. Sunt câteva mesaje pe care ei le-au luat și le-au transmis, și anume să păstrăm guvernarea și să păstrăm în continuare echipa de conducere la partid”, a spus Liviu Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri