Klaus Iohannis a promulgat legea prin care salariile bugetarilor se majorează cu 10%

Data publicării:
28356

 

ACTUALIZARE. România va reuși să se mențină în ținta de deficit de sub 3%, a declarat, marți seară, premierul Dacian Cioloș, care a precizat că în calculele Guvernului a fost inclusă și creșterea cu 10% a salariilor bugetarilor.

„Nu mă surprinde deloc (promulgarea legii de către președinte — n.r), am avut o discuție cu dânsul (Klaus Iohannis — n.r.) ieri (luni - n.r.) și legat de acest subiect și i-am spus că în calculele pe care le-am făcut am inclus și această creștere de 10% și, după calculele noastre, putem rămâne în ținta de deficit de 3% cu această creștere. (...) N-o să tăiem, în schimb o să mergem pe partea de investiții unde am rezervat fonduri atât la Ministerul Dezvoltării, cât și la Ministerul Transporturilor, dar o să facem un efort din absorbția fondurilor europene ca să avem și investiții așa cum ne-am propus", a spus premierul Dacian Cioloș, citat de Agerpres.


Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, informează Administrația Prezidențială. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 11 noiembrie.

Ordonanța Guvernului prevedea inițial majorarea salariilor din sănătate cu 25%. Un amendament al social-democraților adus în comisiile de specialitate din Parlament a prevăzut că vor creşte și salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Condiţia pentru aplicarea acestei prevederi este ca aceştia să nu mai fi beneficiat în cursul anului 2015 de alte majorări.

Ieri, președintele Iohannis și premierul Cioloș au avut o întrevedere pe această temă.

Duminică, Dacian Cioloș a declarat la Digi24 că va păstra majorarea cu 10%, dar că administraţia publică trebuie reformată din temelii și că e nevoie de o depolitizare completă, iar plata funcţionarilor să se facă exclusiv în funcţie de performanţă.

O politizare excesivă a dus la o slăbire a gradului de competenţă în administrație, a gradului de responsabilitate şi de eficienţă. Corupţia poate să ucidă, au spus-o și oamenii în stradă”, a spus Dacian Cioloș, adăugând că Guvernul are pârghiile necesare pentru a face curăţenie în sistem.

Le poate face Guvernul pe baza unor legi existente, până la un punct, pentru a da posibilitatea managerilor să remunereze performanţa, nu numai vechimea. Trebuie să demonstrăm că în administrație se poate câştiga suficient dacă ești performant”, a spus premierul.

Iar depolitizarea va merge până la vârf, dă asigurări proaspătul şef al Executivului: „Ar trebui să se oprească la nivel de secretar de stat sau de director general în anumite agenţii, care să vină şi să plece odată cu guvernul. De acolo în jos să fie oameni performanţi care să pună în aplicare programul de guvernare”.

Premierul nu excude ca în urma reformelor anumite posturi să dispară.

„Cu siguranţă că va fi nevoie de o subţiere, dar trebuie mers pe analiză, în altele probabil că vor trebui întăriri, în altele subţieri. Cred că se poate face cu subţieri, dar cu salarii mai mari”, a mai spus Dacian Cioloș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...