Cristian Tudor Popescu, despre pensiile speciale: Găină, Intotero, Gireadă, Urcaș, Antal, Cseke... ați auzit de ei?! Cum consideră ei că banii ăștia li se cuvin?

Data publicării:
ctp

Am spus o frază și mă văd nevoit s-o repet. Și o s-o repet cât o să mai avem Parlamentul ăsta al României și eu o să mai vorbesc, o s-o repet și o să spun: 'Parlament constituit în vederea comiterii de infracțiuni'. Asta este structura constituțională a Parlamentului României”, a spus jurnalistuul.

Domnii parlamentari sunt foarte grijulii cu pensiile lor. Folosesc pentru asta un tertip de prin anii 90, imediat după Revoluție, prima grijă a parlamentarilor români a fost să vadă ce drepturi au parlamentarii prin Europa. Ce drepturi. Ce obligații, nu i-a interesat. 'Să ne-aliniem!', ăsta a fost verbul de bază. Să ne aliniem cu salariile parlamentare, cu mașinile, cu banii de protocol, cu avioane, cu elicoptere șamd. Dar în ce privește prezența, de pildă, că până la pensii, domnii ăștia iau salarii. Ei câștigă cam 17.000 de lei pe an, fiecare, și muncesc pentru asta vreo 400 de ore. În condițiile în care un angajat normal din țara asta muncește 2.000 de ore și trebuie să vină acele opt ore la firma unde lucrează, pentru că, dacă nu, are mari șanse să fie dat afară”, a mai spus jurnalistul.

Domnii aceștia... de câte ori auziți că sunt în vacanță? Eu am senzația că ei sunt în vacanță tot timpul, mereu aud că Parlamentul intră în vacanță, parcă ne mutăm dintr-o vacanță parlamentară în alta. Au vreo patru luni de vacanță. Nu mai vorbesc de prezența în timpul săptămânii, că marele coșmar al ziariștilor din Parlament este să-i prindă pe acolo. S-a pus problema la un moment dat să vină și joia și a fost o revoltă generală împotriva acestei măsuri de 'reminiscență comunistă. Cum să venim, dom'le, la muncă?'”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a vorbit și despre cei 255 de senatori și deputați care au semnat proiectul de lege privind legile speciale, care prevede în plus 1.200 de lei dacă au avut un mandat de parlamentar, 2.400 de lei pentru două mandate și 4.000 de lei la trei mandate.

Cine sunt aceste persoane? De la PSD să vedem: Găină Mihăiţă, Coca Laurenţiu, Silistru Doina, Stragea Sorin, Intotero Natalia-Elena, Ghiveciu Marian... Dumneavostră ați auzit de oamenii ăștia? Ați auzit vreodată de vreo inițiativă legislativă a acestor oameni? Au ieșit prin ceva, cât de cât, în evidență?”, a adăugat, retoric, editorialistul.

Dar de domnii ăștia? Gireadă Dumitru-Verginel, Laza-Matiuţa Liviu, Urcaș Ionaș, Gudu Vasile. Ăștia-s de la PNL. De Antal István, Bónis István, Cseke Attila-Zoltán, Erdei Dolóczki... de la UDMR. Ați auzit? N-ați auzit? Nici dvs., nici eu, habar n-avem ce fac oamenii ăștia în Parlament, în afară de drumul până la bufet, discuțiile de la țigară... am văzut și eu care e activitatea de pe acolo”, a completat el.

Din cei 255, cel puțin 90% – și sunt generos – sunt absolut necunoscuți, activitatea lor este necunoscută pentru cetățenii acestei țări. Și vin, se aruncă cu semnătura. E adevărat, unii dintre aceștia, de la PNL, și-au retras semnătura după ce au fost prelucrați la conducerea superioară de partid”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Pentru mine, meseria acestor indivizi din Parlament este să fie acolo și să se numească parlamentari. Pentru că la asta nu voi renunța niciodată, eu, în calitate de cetățean al acestei Românii libere, nu voi renunța să se afle acolo niște oameni numiți parlamentari, chiar dacă sunt astfel de specimene dezgustătoare prin nesimțirea lor”, a spus jurnalistul.

Când știi că ești o momâie acolo, un popondeț, o sperietoare de ciori în Parlamentul ăla, cum poți să ai tupeul să semnezi să ți se mărească pensia? Pe lângă faptul că ridici o sumă de bani care este o jignire pentru medicii tineri din țara asta, care pleacă pe capete, pentru profesori, pentru copii... cu alocația lor. N-au nici cea mai mică jenă, au o nesimțire uriașă, greu de înțeles. Cum consideră ei că banii ăștia li se cuvin? De aceea spun, meseria lor este să stea acolo și, prin prezența lor, să mă asigure că ne aflăm într-o Românie democratică, pentru că Parlamentul trebuie să existe și oamenii ăia trebuie să fie acolo, chiar dacă sunt în halul ăsta cum sunt”, a completat Cristian Tudor Popescu.

Citiți și
Pensionarii Parlamentului îşi susţin cauza. Peste 100 de foşti şi actuali aleşi ar putea beneficia de pensii speciale
Parlamentarii au semnat „ca primarul”. Scuza PNL pentru aleșii care au susținut proiectul pensiilor speciale
Emil Hurezeanu despre dorința aleșilor de a avea pensii speciale: Avem un Parlament cu o calitate discutabilă
Lista celor 255 de parlamentari care semnează propunerea privind pensiile speciale ale aleșilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”