Cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial. Traian Băsescu: "Regret că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj. Faptul că eşti fratele preşedintelui nu te scuteşte de responsabilitatea în faţa justiţiei"

Data publicării:
traian basescu presidency 9 sept

"Niciodată nu am avut cu Mircea Băsescu vreo discuţie cu privire la sprijinirea lui Sandu Anghel în procesele pe care le are.

Există suspiciunea intervenţiei mele sau cel puţin aşa a fost lansată public.

Fac un apel public la orice poliţist, procuror sau judecător care a fost implicat în cazul condamnării lui Anghel Sandu - dacă a existat vreo intervenţie a mea să o facă publică.

Într-un stat de drept varianta justiţiei este cea corectă.

Mi se pare că fratele meu s-a implicat într-o zonă cu oameni în care n-ar fi trebuit să se implice. În 10 ani nu am făcut nicio intervenţie în justiţie pentru mine. Mai mult, dacă au existat încercări de a mă convinge să le fac, nu am ezitat să le fac publice.

Plec de la premisa că în faţa justiţiei, indiferent cum ne cheamă, toţi suntem egali.

Faptul că eşti fratele preşedintelui nu te scuteşte de responsabilitatea în faţa justiţiei.

Sper ca varianta pe care mi-a spus-o fratele meu să fie cea corectă. Regret că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj. Sunt încrezător că justiţia va scoate la iveală adevărul.

Nu voi face niciun fel de intervenţie la niciun fel de instituţie pentru a-l proteja, e major şi e responsabil pentru faptele lui, dacă a săvârşit ceva ilegal va răspunde.

Nu îl acuz, îl acuz deocamdată doar pentru anturaj.

Vă asigur că între nevoia de consilidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele aleg consolidarea justiţiei", a declarat Traian Băsescu, care şi-a încheiat declaraţia vizibil emoţionat.



Mircea Băsescu ar fi primit suma de 250.000 de euro pentru a obţine o pedeapsă mai mică pentru interlop. Pentru că nu a făcut ceea ce a promis, fiul lui Sandu Anghel ar fi cerut banii înapoi. Informaţiile au apărut în urma unor înregistrări audio-video făcute publice de avocatul familiei Anghel.

Mircea Băsescu a reacționat la acuzațiile aduse de familia Anghel. Fratele președintelui a spus că nu a luat niciun ban pentru a interveni pentru Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și că înregistrările prezentate de avocatul acestuia au fost scoase din context. În plus, el a declarat că Traian Băsescu nu are nicio legătură cu acest dosar.

Astăzi, Victor Ponta a lăsat să se înțeleagă că președintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra onoarea și independența justiției.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...