Spionaj la DNA| Pe urmele unui ofițer de legătură

Data publicării:
black cube-3

„Am făcut cercetări iniţial sub aspectul infracţiunii de hărţuire, dar pe parcursul cercetărilor au rezultat indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni a cărei soluţionare aparţine DIICOT. (Câte persoane erau vizate?) În dosarul nostru, iniţial, două persoane”, spune Bogdan Licu, procurorul general interimar.

Aceste două persoane sunt Ron Weiner şi David Geclowicz. Angajaţi ai Black Cube, o societate particulară de investigaţii înfiinţată de Meir Dagan, fostul şef al Mossad, serviciului secret al Israelului, şi de încă un ofiţer apreciat al acestei structuri, Avi Yanus. Reprezentanţii Black Cube au reacţionat imediat după acestarea celor doi angajaţi.

„Black Cube a acţionat în România în conformitate cu legile locale şi având autorizaţia şi permisiunea de la cel mai înalt nivel posibil”, arăta un comunicat al companiei, citat de presa israeliană.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit însă asigurări că nicio instituţie a statului nu a avizat acţiunea israelienilor pe teritoriul României. Între timp, ancheta şi-a urmat cursul. Procurorii au luat date din laptop şi stickul de memorie ale celor doi israelieni. Spun că au piste ce ar putea să îi conducă atât la cei care au coordonat acţiunea, cât şi la cei care au comandat-o. În plus, au cerut mandat de arestare în lipsă pentru un al treilea israelian, care vorbea româneşte la perfecţie se descurca în Bucureşti ca un localnic. Presupuşii complici, Ron Weiner şi David Geclowicz, sunt în arest de la începutul lunii. Mamele lor au venit în România să le susţină nevinovăţia.

„Sunt foarte, foarte îngrijorată pentru copilul meu. Îl iubim şi îl aşteptăm acasă”, a spus Chaterine Weiner, mama unuia dintre cei arestați preventiv.

Este doar un copil şi este speriat. Niciodată nu a avut probleme”, spune și Rose Geclowic, mama unuia dintre suspecţi.

DIICOT susţine însă că cei doi israelieni aveau sarcini exacte în România. Ron Weiner, spun procurorii, este specialist în informatică şi s-a ocupat de obţinerea parolelor de la e-mailurile apropiaţilor şefei DNA. Are 30 de ani, a studiat la Tel Aviv şi Londra, are cetăţenie belgiană şi reşedinţa în capitala Marii Britanii. Celălalt avea sarcina de a-i suna pe cunoscuţii şefei DNA şi de a încerca să obţină date de contact şi adresele lor de email. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...