Șeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, urmărit penal pentru mită și instigare la fals

Data publicării:
sigla dna - captura 1

Actualizare 9.45. „Faţă de magistratul procuror s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul a două infracţiuni de luare de mită şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, arată DNA.

În cauză, procurorii DNA au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) autorizarea efectuării unor percheziții.

CSM a avizat efectuarea perchezițiilor, având în vedere că procurorul în cauză este suspectat în legătură cu infracțiuni de corupţie constând în primire de bani şi bunuri pentru soluţionarea dosarelor aflate pe rolul parchetului, în favoarea unor persoane cercetate pentru infracţiuni de violenţă şi contra avutului privat, arată procurorii.

La acțiune, procurorii sunt sprijiniți de angajați ai Jandarmeriei și de ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (DGA).

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Prim-procurorul Majeczki Izabella este în funcția de conducere din 15 iulie 2011.

„În şedinţa din data de 4 noiembrie 2013, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat - în temeiul art. 42 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată, raportat la art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată - percheziţia domiciliului şi a biroului, reţinerea şi arestarea preventivă a învinuitei Majeczki Izabella - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni. Solicitările de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii şi arestăriii au fost prezentate Secţiei pentru procurori a CSM de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, pentru infracţiuni aflate în competenţa acesteia”, a transmis CSM.

_________

Magistratul este ridicată pentru infracțiuni de corupție, potrivit informațiilor Digi24.

Procurorii DNA au suspiciuni că Majeczki Izabella ar fi implicată în infracțiuni de corupție, astfel că au solicitat Secției pentru procurori a CSM să dea un aviz de încuviințare a perchezițiilor, dar și pentru reținerea și arestarea sa.

Joi dimineață, procurorii au procedat la ridicarea prim-procurorului, iar surse judiciare susțin chiar că se fac percheziții.

Majeczki Izabella urmează să fie adusă, cel mai probabil, pentru audieri la sediul central al DNA, și urmează să se stabilească apoi dacă se vor dispune măsuri preventive pe numele său.

În ultima declarație de avere depusă, din mai 2012, Majeczki Izabella, declara numai veniturile din salarii, aproximativ 97.000 de lei, și un depozit bancar de 43.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...