Şefii Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, la audieri în dosarul Carpatica. Istoricul anchetei
Noi audieri în dosarul Carpatica - Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. Procurorii iau miercuri declaraţiile mai multor şefi de compartimente din cadrul ASF în dosarul în care fostul preşedinte, Dan Radu Ruşanu, este urmărit penal. În aceeaşi cauză, procurorii au cerut ridicarea imunităţii fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, însă Parlamentul s-a opus.
Actualizare ora 10:50 „Toți membrii consiliului au fost chemați pentru audiere în dosarul pe care-l cunoașteți, care implică foști membri ai consiliului ASF. Toți ne vom prezenta”, a spus Daniel Dăianu, la intrarea în sediul DNA. El a precizat că nu vrea să facă alte comentarii.
Procurorii anticorupţie susţin ca Ordonanţa 94, prin care a fost modificată legea de funcţionare a Autorităţii de Supraveghere Financiară, ar fi fost cerută chiar de preşedintele Carpatica Asigurări, Ilie Carabulea. Anchetatorii cred că actul l-ar fi avantajat pe omul de afaceri, arestat acum o lună de zile, pentru că la conducerea autorităţii financiare urmau să ajungă persoane de încredere ale acestuia.
De altfel, compania lui Ilie Carabulea era susţinută de oameni cu putere de decizie de la vârful Autorităţii. Printre ei, Laura Chiţoiu, soţia celui care la acea vreme era ministrul Finanţelor şi care ar fi propus ordonanţa în ASF. Actul a fost susţinut şi de preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, cel care de altfel ar fi trimis propunerea mai departe, la cabinetul ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu. Ministrul este cel care ar fi cerut introducerea ordonanţei pe ordinea de zi în şedinţa de guvern din 16 octombrie, mai spun anchetatorii. Ordonanţa a fost aprobată de Guvern, ignorându-se avizul negativ al Ministerului de Justiţie.
Dosarul deschis de Direcţia Naţională Anticorupţie a dezvăluit că în interiorul ASF se dădea un adevărat război pentru influenţă.Procurorii spun că Dan Radu Ruşanu ar fi fost convins de un membru al Consiliului de Conducere să ceară această ordonanţă de guvern în care, sub pretextul exigenţelor europene, să fie trecute criterii pe care vicepreşedintele ASF să nu le poată îndeplini. De altfel, în urma actului emis de Executiv, acesta din urmă a şi demisionat.
Preşedintele Autorităţii, Dan Radu Ruşanu, ar fi jucat un rol decisiv în îndepărtarea indezirabililor din funcţiile decisive, aşa cum reiese chiar din discuţiile interceptate de procurori. Acum, DNA îl acuză de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional. Şeful ASF crede însă că punerea sa sub acuzare are o miză politică: „Are legătură mai mare cu Astra decât cu ordonanţa... Aţi văzut şi dumneavoastră... Deci domnul Băsescu, care spune că în acţiunea nejustificată de la Astra va trebui să răspundă conducerea. Vom vedea peste două-trei săptămâni dacă acţiunea incompetenţilor de la ASF a fost justificată sau domnul preşedinte a vrut să îl apere pe prietenul său, domnul Adamescu”, spunea Dan Radu Ruşanu pe 21 februarie.
Procurorii anticorupţie îi mai aduc însă două noi acuzaţii - de favorizare a infractorului şi de influenţare a declaraţiilor martorilor.
Dan Radu Ruşanu este la conducerea ASF din primăvara anului trecut. Atunci şi-a dat demisia din Parlament, după 12 ani, pentru a prelua conducerea Autorităţii, instituţie înfiinţată pentru a controla piaţa asigurărilor, a celei de capital şi a pensiilor private.
În acelaşi dosar mai apare şi numele fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu. El era suspectat de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, fapte pentru care DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale împotriva sa. Anchetatorii susţin că există indicii potrivit cărora Daniel Chiţoiu ar fi sprijinit grupul infracţional constituit pentru a favoriza interesele Carpatica Asigurări. Parlamentul s-a opus însă, astfel că procurorii nu îl pot cerceta.
Războiul influenţei în ASF. Din rechizitoriul DNA:
Inculpatul MÎRZAC MARIAN (membru în Consiliul de conducere al ASF, n.r.), care declarase un război făţiş învinuitului TUDOR DANIEL GEORGE (fost vicepreşedinte al ASF, n.r.) a intervenit şi a susţinut prin prisma relaţiilor pe care le avea cu preşedintele ASF (cunoscut în mediul colocvial al apropiaţilor acestuia ca fiind „unchiul") iniţierea şi adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă de către Guvern, care sub pretinsa îndeplinire a exigenţelor Comisiei Europene, a avut drept obiectiv introducerea unor incompatibilităţi ce l-au obligat pe numitul TUDOR DANIEL GEORGE să îşi prezinte demisia.
INTERCEPTĂRI:
CHIŢOIU LAURA: Auzi, ai mai aflat ceva? Ai mai vorbit cu domnu' preşedinte (referire la Ruşanu Dan Radu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară) când s-a întors?
MÎRZAC MARIAN: Mă, da. Am vrut să te sun, dar nu ştiam dacă e bine. Da, am vorbit cu el. A fost acolo, a semnat ş-a plecat mai departe, la Justiţie, să ia avizul şi să... mă rog, totu-i în regulă până acuma şi mi-a mai zis o chestie care mi s-a părut destul de interesantă şi bine făcută: faptul că au trimis deja, în acelaşi timp, şi adresa către Comisia Europeană în care au scris ce măsuri au întreprins.
- Etichete:
- dna
- audieri
- autoritatea de supraveghere financiara
- daniel chitoiu
- dan radu rusanu
- ilie carabulea
- laura chitoiu
- dosarul carpatica asf
- banca comerciala carpatica
- ordonanta 94
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News