Comisia juridică a Senatului a decis: Fără cătuşe pentru arestaţii preventiv

Data publicării:
elena udrea catuse arestata Instanta mediafax-2


Actualizare 22:00 Amendamentul social-democratului Şerban Nicolae, care îi scapă de cătuşe pe cei care sunt cercetaţi pentru fapte de corpuţie, a primit girul Comisiei juridice a Senatului. Însă de încătuşare nu vor scăpa cei care sunt cercetaţi pentru infracţiuni comise cu violenţă sau care s-au sustras urmării penale.

Propunerea vizând încătuşarea a fost comentată chiar şi de pocurorul-şef al DNA.

Cătuşele nu s-au inventat în 2015. Şi în 2014 ieşeau oameni din DNA cu cătuşe, şi în 2004... cătușele exista dintotdeauna. Nu e treaba procurorilor cine pune și cum se pun catușele. E o măsură polițienească, este o măsură care e reglementată în ordinele interne și în regimul Poliției romane”, a spus Laura Codruța Kovesi.

Un alt amendament care a trecut de votul senatorilor din Comisia juridică este cel care dă posibilitatea celor plasaţi în arest la domiciului să-şi aleagă locuinţa unde îşi vor efectua pedeapsa. Celelalte propuneri au fost respinse de Comisie. Una se referea la clasificarea în arest preventiv şi arest sever. Acesta din urmă nu s-ar aplica persoanelor suspectate de corupţie. Cel mai probabil, proiectul de lege va ajunge în dezbaterea plenului înainte de data de 7 mai, când e termenul de adoptare tacită, apoi urmează votul din Camera Deputaţilor.  

Actualizare 13.20. Proiectul care prevede că arestații preventiv nu trebuie să mai poarte cătușe a primit avizul Comisiei Juridice a Senatului.

Șerban Nicolae: „Nu se mai reformulează. Am comunicat în timp util comisiei forma pe care eu o susțin și aceasta înțeleg că a fost admisă. E vorba de chestiunea legată de încătușare și chestiunea legată de arestul la domiciliu care să se execute la locuința pe care cel în cauză o indică ca reședință permanentă. 

În Codul Penal există infracțiuni care sunt definite ca fiind făptuite prin acte de violență. E vorba de tâlhărie, de viol, de omor. Aici nu cred că există vreo dificultate pentru procurori să aprecieze când e vorba de infracțiuni săvârșite prin acte de violență. 

Eu am mai spus-o, nu am nimic a reproșa procurorilor și judecătorilor. Textul este cel imprecis. Actul normativ lasă loc de interpretări și trebuie reformulat.”


Acum, iniţiatorul proiectului trebuie să prezinte forma finală a legii. Senatorii jurişti de la PNL au spus că nu sunt de acord cu acest proiect de lege.

Una dintre principalele prevederi ale iniţiativei legislative este ca acei inculpaţi aflaţi în arest preventiv care sunt plimbaţi de la o instituţie la alta a statului să nu mai poarte cătuşe.

În plus, iniţiatorul legii ar vrea ca cei acuzaţi de corupţie să nu mai poată fi arestaţi preventiv.

Rămâne de văzut însă dacă proiectul va trece de Comisia juridică şi, ulterior, de plenul Senatului. 

Proiectul depus de senatorul PSD Şerban Nicolae prevede ca arestarea preventivă să aibă două variante - la domiciliu şi arestul sever.

În plus, cei acuzaţi de corupţie au fost scoşi din categoria celor ce pot fi trimişi în arest sever.

Măsura arestului sever poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale, o infracţiune de trafic de stupefiante, de arme, de persoane, acte de terorism, viol, lipsire de libertate, ultraj, ultraj judiciar sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 10 ani ori mai mare şi se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlaturarea unei stări de pericol concret pentru ordinea publică, se arată în proiectul de lege pentru modificarea legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Corupția e o faptă care se pedepsește cu închisoarea și nu cu arestul preventiv. Din punctul meu de vedere, pericolul concret pentru ordinea publică nu e dat de gravitatea faptei. Gravitatea faptei duce la angajarea răspunderii prin pedeapsă. Arestarea preventivă nu e o pedeapsă și eu m-aș aștepta ca lumea să înțeleagă că arestarea preventivă e o măsură, așa cum o spune și textul, preventivă, care ar urma să prevină ceva. Dacă cineva a comis o faptă de corupție va fi pedepsit cu închisoarea, nu cu arestarea preventivă, a susținut Şerban Nicolae, senator PSD.

În cazul persoanelor cercetate şi judecate pentru infracţiuni de corupţie, iniţiatorii propun arestul la domiciliu, fără a fi încătuşaţi. Mai mult, cei aflaţi în această situaţie îşi pot alege imobilul unde să poată suporta arestul.

Inculpatul (...) nu este încătuşat în nicio împrejurare, cu excepţia celor cercetaţi pentru infracţiuni comise prin acte de violenţă, a celor care s-au sustras urmăririi penale, precum şi a inculpaţilor care s-au opus măsurii dispuse”, scrie în art. 208, alin.5 din proiectul de lege pentru modificarea legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

În cazul în care inculpatul locuieşte, cu caracter permanent, într-o altă locuinţă decât cea declarată ca domiciliu, la cererea inculpatului, instanţa poate dispune ca arestul preventiv la domiciliu să se aplice în respectiva locuinţă, se precizează în art. 221 din proiectul de lege pentru modificarea legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Nu am făcut nicio propunere pentru parlamentari, pentru demnitari. Nimic din ce fac eu nu se aplică în mod exclusiv sau privilegiat parlamentarilor, demnitarilor în general. Tot ce am propus privește orice cetățean al României, mai spune senatorul Șerban Nicolae.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...