20 de directori de sucursale Omniasig au fost puși sub acuzare. Procurori: Poliţele de asigurare facultativă erau antedatate

Data publicării:
omniasig mediafax

Actualizare 19:00: 20 de directori de sucursale Omniasig au fost puşi sub acuzare pentru fraudă cu poliţe de asigurare. Toţi au fost audiaţi astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş. 

Prejudiciul în acest dosar este unul provizoriu și se ridică la suma de aproape 1 milion de euro.


 

Procurorii şi poliţiştii au făcut, miercuri, 49 de percheziţii la sedii centrale şi la sucursale ale Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a arătat joi, într-un comunicat de presă, că în această cauză au fost audiate mai multe persoane, iar în urma efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe înscrisuri, care urmează să fie analizate în cadrul probatoriului administrat.

Potrivit sursei citate, din probatoriul administrat până la acest moment a rezultat că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, mai mulţi angajaţi ai firmei de asigurare au încheiat cu persoane fizice contracte de asigurare a locuinţelor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Astfel, începând din 27 iulie 2013, s-a instituit pentru proprietarii de locuinţe obligaţia încheierii unei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD - poliţă de asigurare contra dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren), în format electronic, separat de încheierea unei poliţe de asigurare facultativă care ar acoperi aceste riscuri.

Prin modificările aduse Legii 260/2008 de dispoziţiile Legii 243 din 17 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie 2013 şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013, persoanele fizice şi juridice nu mai puteau încheia contracte de asigurare facultativă a locuinţelor decât dacă încheiau, în prealabil, o asigurare obligatorie a acestora.

În aceste condiţii, susţin procurorii, societăţile de asigurare puteau încheia contracte de asigurare facultativă numai după ce verificau condiţiile existenţei asigurării obligatorii a locuinţei, inclusiv, dacă asiguratul a plătit prima obligatorie de 20 de euro pentru locuinţele de tip A şi 10 euro pentru locuinţele de tip B.

Sumele de 20 şi respectiv 10 euro trebuiau virate de societăţile de asigurare în conturile societăţii de asigurare PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, societate de asigurare de interes public, componentă esenţială în cadrul programului român de asigurarea catastrofelor), se mai arată în comunicat.

"Antedatând poliţa de asigurare facultativă, s-a creat aparenţa că respectivele contracte ar fi fost încheiate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii şi, respectiv, a încasării primei de asigurare revenite PAID", potrivit Parchetului instanţei supreme.

Procurorii au mai arătat că, dacă ar fi procedat conform normelor legale în vigoare, angajaţii companiei de asigurare ar fi trebuit să încheie, într-o primă fază, asigurarea obligatorie şi să încaseze suma de 20, respectiv 10 euro ce urma a fi virată în contul PAID.

"Numai după acest moment compania în cauză putea încheia contracte de asigurare facultativă. Practic, orice contract de asigurare facultativă încheiat în absenţa unui contract de asigurare obligatorie a creat în dauna PAID un prejudiciu de 20/10 euro per contract", a precizat Parchetul ICCJ.

Preşedintele ASF: „Posesorii poliţelor Omniasig nu vor fi afectaţi”

Ne-am asigurat că niciunul din posesorii acestor poliţe nu vor avea de suferit şi nu vor fi afectaţi. E vorba de poliţele de asigurare de locuinţă. Numărul acestora e mult mai mic decât cel vehiculat în presă. (...) ASF a urmărit permanent evoluţia societăţii Omniasig şi a făcut recomandările, a intervenit când a fost cazul. Drept urmare, societatea, azi, e bine capitalizată, acţionarii au adus peste 100 de milioane de euro în ultimii doi ani, întruneşte criteriile de prudenţialitate legale, are o bună cotă de solvabilitate şi lichiditate şi din informaţiile pe care le avem are constituite şi rezervele tehnice suficiente”, a declarat astăzi Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...