Instanţa a decis: Olguţa Vasilescu, cercetată în libertate

Data publicării:
160330 lia olguta vasilescu dna 04 INQ Octav Ganea-1

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Atât avocaţii edilului, cât şi procurorii au contestat decizia luată săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti.

Primarul Craiovei a fost plasată în arest la domiciliu pe 31 martie printr-o decizie a Tribunalului București. Lia Olguța Vasilescu este acuzată că şi-a folosit influenţa ca vicepreşedinte al PSD Dolj pentru a obţine sponsorizări de la oameni de afaceri pentru campania electorală din 2012 şi că a primit apoi mită în calitate de primar.

Acuzațiile aduse de procurori se referă la sponsorizări pentru campania electorală din 2012. Potrivit DNA, mai mulți oameni de afaceri „au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic”.

Au fost obținute astfel „donații” de peste 135.000 de euro, cu care s-au realizat materiale electorale și au fost organizare spectacole pentru campania Liei Olguța Vasilescu, potrivit DNA. „Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

O altă acuzație se referă la o mită de aproape 550.000 de lei pe care Lia Olguța Vasilescu ar fi primit-o de la oameni de afaceri în schimbul unor contracte pentru lucrări de reabilitare a fațadelor unor clădiri din municipiul Craiova. Banii ar fi fost virați prin intermediul ONG-ului condus de Elena Daniela Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri