Elena Udrea, cercetată sub control judiciar. DNA: Este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţia de avere

Data publicării:
elena udrea dna mediafax 1

 

Elena Udrea, la ieşirea de la DNA - MediafaxFoto

ACTUALIZARE 16.55. Procurorii DNA au comunicat că au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Elena Udrea pentru spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere.

Potrivit unor surse judiciare, Elena Udrea este anchetată sub control judiciar.

Comunicatul DNA:

„La data de 28.10.2014, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea preventivă a inculpatului Cocoș Dorin (fostul soț al suspectei UDREA ELENA GABRIELA), pentru infracţiunile de trafic de influență și spălare de bani.

În sarcina inculpatului Cocoș Dorin s-a reținut că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpaţii Gheorghe Ştefan şi Sandu Gabriel, a pretins de la două persoane suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ştefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern şi respectiv din cadrul ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanţe, în scopul de a asigura firmelor susţinute de un om de afaceri adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009. Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la omul de afaceri, prin intermediar, suma de 9.000.000 USD.

Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET (liderul asocierii de firme favorizate la adjudecarea contractului), în mod succesiv, în conturile altor firme, ajungând în cele din urmă la Cocoș Dorin. La baza plăţilor au stat contracte comerciale ce atestă operaţiuni comerciale fictive şi care au avut rolul de a disimula provenienţa şi circuitul sumelor de bani.

Contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere din anul 2010, nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.

Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriel a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora.

Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor.

Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor.

De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.

Suspectei Udrea Elena Gabriela i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.”

ACTUALIZARE 15.55. Elena Udrea a ieşit de la DNA.

Ea a negat acuzaţiile legate de menţionările din declaraţia de avere.

Elena Udrea, declaraţii la plecarea de la DNA

„Nu am dat o declaraţie, am solicitat să văd înainte dosarul. Am mai stat, au venit avocaţii din dosar. Cu declaraţia de avere am spus exact cum a fost, nu poţi declara ceva, chiar şi dacă aparţine fostului soţ, dacă nu ştii”, a declarat Elena Udrea.

ACTUALIZARE 13.00. Şi Alina Bica a fost adusă la audieri, pentru a da declaraţii. 

Ea va da declaraţii într-un dosar disjuns din cel în care a fost arestată preventiv în urmă cu trei luni.


ACTUALIZARE 12.08. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că Elena Udrea a fost citată pentru a fi audiată într-un dosar „înregistrat de mai mult timp la DNA”.

VIDEO - Laura Codruţa Kovesi

„Nu este un dosar nou”, a spus Kovesi, care a refuzat să facă alte precizări privind calitatea procesuală a Elenei Udrea în acest moment.

ACTUALIZARE 12.00. Elena Udrea este acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţia de avere, în dosarul Microsoft.

Ea nu ar fi menţionat în documentele depuse în calitate de parlamentar şi ministru, în perioada 2009 – 2013, mai multe tranzacţii financiare realizate de fostul său soţ, Dorin Cocoş.

Procurorii spun că aceste tranzacţii ar fi trebuit să fie declarate de Elena Udrea în documentele oficiale depuse, având în vdere că ocupa demnităţi publice. 

Sunt informaţii că aceste sume de bani ar fi provenit din cele pretinse de Dorin Cocoş, pentru a interveni în relaţia contractuală dintre statul român şi compania Microsoft.

ACTUALIZARE 11.35. Elena Udrea a ajuns la DNA. Potrivit unor surse judiciare, ea ar fi fost ridicată din faţa casei.

"Nu ştiu de ce sunt audiată", a declarat ea la sosirea la sediul Direcţiei.


Elena Udrea a postat joi un mesaj pe pagina sa de Facebook, însoțit de o fotografie, în care precizează că a fost chemată la DNA. 

În această dimineaţă, am fost invitată în persoană (a se citi "cu mandat") de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri. Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză. Evident că aşa voi şi proceda”, a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook. 

"Observ o nouă încercare de implicare artificială a mea în dosarul Microsoft - se vorbeşte acum despre faptul că nu aş fi punctat într-o declaraţie de avere din 2009 o sumă de aproximativ 100.000 de euro cu care Dorin Cocoş şi-ar fi împrumutat una dintre firme. De aceea, vreau să punctez câteva lucruri:

1. Nu am declarat împrumutul în declaraţia de avere, pentru că nu am ştiut de el, deoarece fostul soţ nu mi-a spus.
2. Pe de altă parte, nu cred că s-a încercat ascunderea împrumutului cât timp a fost înregistrat în actele societăţii. Deci, la vedere.
3. Am completat întotdeauna declaraţiile de avere în conformitate cu informaţiile pe care le-am primit de la contabilii fostului meu soţ.
4. Legea ANI are o problemă pentru că te obligă să îţi asumi pe proprie răspundere operaţiunile făcute de alţii. Evident că te poţi afla sau poţi fi indus în eroare! Spre exemplu, dacă Dorin Cocoş îi cumpăra o maşină amantei, cu siguranţă nu m-ar fi informat de acest lucru pentru a-l trece în declaraţia de avere.

Îmi arăt toată disponibilitatea în faţă ANI şi a Parchetului de a lămuri această situaţie şi orice alt tip de speculaţie care s-ar putea genera. Nu am absolut nimic de ascuns" a scris liderul PMP pe pagina de Facebook, în 9 ianuarie.

Ştire în curs de actualizare - 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...