Dosarul de tentativă de omor al lui Andrei Plăcintă, fiul fostei senatoare Sorina Plăcintă, pe masa judecătorilor Curţii Supreme

Data publicării:
placinta

Dosarul controversatului Andrei Plăcintă, fiul fostului senator Sorina Plăcintă al României, se apropie de final. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie luni dosarul tânărului acuzat că a lovit intenţionat cu maşina un bărbat în decembrie 2010. Cazul se află pentru a doua oară pe masa magistraţilor de la Curtea Supremă, care la începutul anului au decis rejudecarea procesului la Curtea de Apel, pentru respectarea drepturilor acuzatului.

Procurorii spun că, în decembrie 2010, fiul fostului senator Sorina Plăcintă ar fi încercat să lovească cu maşina un bărbat. Victima încercase să aplaneze o ceartă dintre Andrei Plăcintă şi iubita acestuia.

Acuzatul (...) a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale”, se arăta în rechizitoriul procurorilor.

Tânărul a fost trimis în judecată în anul 2011, iar prima sentinţă a venit după zece luni, la începutul anului 2012: trei ani de închisoare cu suspendare. Ulterior, în luna iulie a anului trecut, Curtea de Apel a stabilit o pedeapsă de şase ani cu executare.

Dosarul ajunsese în ultima fază, la instanţa supremă, însă magistraţii de acolo l-au retrimis spre judecare la Curtea de Apel, pe motiv că tânărului i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare.

În rejudecare, Curtea a stabilit o pedeapsă mai mică, dar tot cu executare, respectiv patru ani şi şase luni de închisoare. Înalta Curte este însă instanţa care va stabili definitiv decizia în acest dosar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri