Directorul RA-APPS, cercetat sub control judiciar

Data publicării:
justitie dosar

Procurorii il acuză pe Gabriel Surdu că i-a cerut şefului Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, să faciliteze firmei sale obţinerea unui contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane euro. În schimb, Cristinel Bîgiu, arestat acum la domiciliu, ar fi cerut 8% din valoarea lucrărilor.

Directorul RA-APPS este acuzat că ar fi promis 8% din valoarea unui contract pentru a obţine lucrări publice prin firma pe care, potrivit procurorilor, o controlează din umbră - un contract în valoare de aproape 11 milioane de euro destinat modernizării drumurilor, reţelei de canalizare şi staţiei de epurare a apei din localitatea buzoiană Ghergheasa. Procurorii spun că şeful regiei ar fi obţinut acest contract cu ajutorul lui Cristian Bâgiu, pe atunci preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.

Fostul baron de Buzău, acum arestat la domiciliu într-un alt dosar de corupţie, ar fi făcut demersuri în acest sens pe lângă primarul localităţii Ghergheasa.

Am avut mai multe întâlniri cu preşedintele Consiliului Judeţean în vara anului 2014, după ce s-a câştigat licitaţia. Pentru demararea lucrărilor, dânsul m-a sfătuit să plătesc din bugetul consiliului local o primă tranşă de 500 de milioane. L-am refuzat”, spune Paraschiv Popescu, primarul din Ghergheasa.

Contractul a fost semnat în mai anul trecut, însă până acum lucrările n-au avansat aproape deloc.

„În anul 2014 am primit 25 de miliarde, am plătit proiectarea în prima fază şi execuţie în luna decembrie. Circa trei kilometri de canalizare”, spune edilul.

Gabriel Surdu este directorul RA-APPS de opt ani şi a fost numit la conducerea instituţiei de Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri