La intrarea în Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti, Mircea Roşca a declarat că are încredere în justiţie şi că se va face dreptate.
Liberalul a fost denunţat de un om de afaceri din Comarnic, de la care ar fi cerut, în 2011, 20.000 de euro. În schimbul banilor şi-ar fi exercitat influenţa asupra membrilor Consiliului Local Azuga pentru ca omul de afaceri să primească mai multe terenuri în staţiune.
Procurorii spun şi că deputatul ar fi încercat să obţină mai multe contracte de achiziţii publice pentru firma vărului său. În schimbul acestor „intervenții”, Mircea Roşca ar fi primit aproximativ 90.000 de lei, mai multe imobile şi o maşină de lux.