Darius Vâlcov a predat încă 47 de tablouri

Data publicării:
darius valcov mediafax

 

Darius Vâlcov. FOTO: MediafaxFoto

ACTUALIZARE 24:00 Magistraţii curţii supreme au rămas în pronunţare privind cererea procurorilor de arestare a lui Darius Vâlcov.


Fostul ministru al Finanţelor a predat procurorilor alte 47 de tablouri, pe lângă cele peste 100 de opere de artă ridicate deja de anchetatori. Tablourile predate au fost inventariate şi predate unui muzeu.

Darius Vâlcov este la instanţa supremă, care urmează să decidă dacă fostul ministru al Finanţelor va rămâne în arest la domiciliu, va fi arestat preventiv - cum au cerut procurorii DNA, sau va fi cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Fostul ministru al Finanţelor este în arest la domiciliu din 26 martie, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Vâlcov. Decizia a fost contestată de procurorii DNA şi se judecă miercuri la instanţa supremă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu-l mai recunoști pe Florin Piersic! Cum arată acum, după ce s-a zvonit că s-a retras la o mănăstire: „Să...
Digi FM
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025. Cum arată astăzi topul candidaților. Scenarii pentru turul al doilea
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
Newsweek
Vestea zilei de la Casa de Pensii: „Softul merge!” Care pensionari iau bani în plus? DOCUMENT
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Un bărbat a plătit trei locuri în avion ca să poată călători împreună cu patrupedul său. Imaginile sunt virale
Film Now
Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le răspunde celor care-i critică...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”