DIICOT: Varujan Vosganian şi Adriean Videanu sunt cercetaţi penal în dosarul ROMGAZ

Data publicării:
vosganian crop

Procurorul şef al DIICOT a solicitat procurorului general să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte care ar fi fost comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei.

Cea de-a doua solicitare ar urma să fie adresată preşedintelui, pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte, care, de asemenea, ar fi fost comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Vosganian, iar în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Videanu, ar fi aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr 6 ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae. Totodată, cei doi ar fi utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această societate, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Aceste măsuri ar fi fost dispuse deşi SC INTERAGRO SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

SC INTERAGRO SA înregistra o datorie reprezentând cca. 70% din bugetul anual al societăţii naţionale.

Potrivit procurorilor DIICOT, în cauză există indicii și date temeinice potrivit cărora, prin activitatea celor doi miniştri, respectiv prin vânzarea preferenţială către SC INTERAGRO SA a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale.  

În referatul procurorilor se reţine că SNGN ROMGAZ SA ar fi livrat către SC INTERAGRO SA, gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500.000.000 de dolari, din care 270.000.000 lei, respectiv cca. 92.000.000 de dolari reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...