Aurel Olărean, primarul din Rădăuţi, a fost arestat preventiv

Data publicării:
Domnul Primar Aurel Olarean-600x260

Foto: www.primariaradauti.ro 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au arătat, în referatul cu propunere de arestare preventivă a lui Aurel Olărean, că acesta a încercat să determine mai multe persoane să altereze probe, anchetatorii precizând că privarea sa de libertate va înlătura o stare de pericol.

Primarul Aurel Olărean a fost reţinut de DNA joi seară, fiind acuzat că a şantajat un consilier local să voteze un proiect privind majorarea onorariului unui avocat, stabilit iniţial la 65.000 de euro, şi să se înscrie în partidul din care edilul face parte, în baza OUG 55/2014. Mandatul de reţinere emis pe numele edilului expiră vineri seară, la ora 22.40.

Potrivit Mediafax, persoana şantajată de primar este consilierul local Traian Andronachi (UNPR).

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi judecătorii Bogdan Bărbuţă şi Daniela Prandea, de la Judecătoria Rădăuţi, procurorul Dumitru Dîmbu şi omul de afaceri Constantin Babiuc, pentru decizii nelegale în instanţă, în cauze privind proprietatea unor imobile.

Aurel Olărean este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şantaj şi complicitate la şantaj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri