Adrian Sârbu, audiat din nou la Parchetul General

Data publicării:
adrian sarbu retinut


Actualizare 23.38. Instanța urmează să decidă dacă Adrian Sârbu va fi arestat preventiv sau nu. El este liber de la ora 20.30, când a expirat ordonanța de reținere pentru 24 de ore.

Adrian Sârbu a declarat, după încheierea ședinței de judecată, că își menține declarațiile făcute ieri, dar a refuzat să facă alte declarații.

Actualizare 12.03. Adrian Sârbu a părăsit sediul Parchetului General, cu cătușe la mâini și însoțit de polițiști, fără să facă declarații.

Adrian Sârbu a fost adus din arestul Poliției Capitalei la Parchetul General cu puțin timp înainte de ora 11.00.

Aseară, patronul MediafaxGroup a fost adus cu mandat la Parchetul General, iar ulterior procurorii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Astăzi va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor, grupul Mediafax a încheiat contracte cu mai multe firme fantomă pentru a evita plata taxelor către stat. În fiecare lună, angajaţii erau determinaţi să semneze contracte de cesiune a drepturilor de autor cu aceste societăţi comerciale. Scopul final era evitarea taxelor şi impozitelor aferente acestor contracte, spun anchetatorii.

Ițele dosarului în care a fost reținut Adrian Sârbu

„Totul e o fabricație, acuzațiile sunt ridicole. Iată, astea sunt cătușile, ca să fie clar. Da? Nu are rost să comentăm mai mult”, a spus Adrian Sârbu după ce a fost reținut.

A comentat însă, mult mai mult, într-un comunicat de presă, în care a acuzat toate instituţiile statului, de la parchet şi până la SRI, de complot împotriva sa. Adrian Sârbu i-a numit direct şi pe cei pe care îi consideră vinovaţi de situaţia în care se află.

„Cazul Mediafax - Adrian Sârbu, fabricat la comanda lui Pontaghiţă şi a camarilei lor, are drept scop distrugerea instituţiilor media pe care le-am construit în ultimii 25 de ani şi pe care le-am menţinut independente politic. (...) Un caz tipic de terorism de stat asupra unor instituţii media, (...) prezentat publicului drept o glorioasă acţiune anti-evaziune şi spălare de bani”, se arată într-un comunicat de presă.

Avocatul lui Adrian Sârbu spune că decizia de reţinere a omului de afaceri a fost premeditată: „Azi (2 februarie 2015 – n.red.) s-a făcut 3 în 1: ne-a adus la cunoștință dosarul, ne-a spus că suntem suspecți, ni s-a dat și reținere. Nu vi se pare că avea dreptate când spune cineva că erau niște ordine care trebuiau executate?”

Reţinerea lui Adrian Sârbu vine după ce 11 alte persoane au fost arestate preventiv în dosarul Mediafax. Printre acestea, fosta directoare economică a trustului, un fost manager al platourilor din Buftea, dar şi actualul director general al studiourilor MediaPro. Toţi sunt suspectaţi că au prejudiciat statul prin rambursări ilegale de TVA. Poliţiştii şi procurorii au făcut mai multe percheziţii în căutarea de documente şi facturi false prin care s-ar fi făcut achiziţii de zece milioane de euro, din care un milion si jumătate - paguba statului.

Banii ar fi dispărut printr-o schemă complexă de fraudă. 66 de firme, unele din industria media, ar fi plătit bunuri fictive şi servicii inexistente. Ulterior, societăţile şi-ar fi decontat Taxa pe Valoarea Adăugată pentru serviciile şi bunurile cumpărate în fals.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...