Avalanșă după cutremur în Italia: 30 de morți

Data actualizării: Data publicării:
avalansa

Bilanţ tragic după o avalanşă produsă în Italia într-o zonă din apropierea celor în care au fost miercuri patru cutremure. Autorităţile se tem că este posibil să fi murit 30 de oameni într-un hotel din Pescara îngropat în zăpadă. Echipele de salvare au plecat încă de aseară, dar au reuşit să ajungă abia spre dimineaţă când nu au putut decât să constate dezastrul.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Un hotel aflat la 1.200 de metri altitudine a fost îngropat în zăpadă de avalanşă. Mai multe echipaje de alpinişti şi ambulanţe au pornit într-acolo imediat ce s-a dat alarma, dar au ajuns abia spre dimineaţă, din cauza drumurilor înzăpezite. 20 de turişti se aflau în hotel şi, potrivit martorilor, trei au fost luaţi pe sus de zăpadă şi sunt dispăruţi. Cei doi turişti care au anunţat avalanşa au fost găsiţi în viaţă de salvatori.

Cutremurele de miercuri şi cele peste 200 de replici s-au produs în aceeaşi regiune afectată de seisme din ultimele luni. Un bărbat de 83 de ani a fost găsit mort în propria fermă, în regiunea Teramo, după ce acoperişul a cedat, probabil şi din cauza zăpezii acumulate pe el. O persoană este dată dispărută şi la Campotosto, o localitate afectată de o alunecare de teren.

„Avem această problemă din 2009. De câte ori ne revenim puţin, se mai produce un cutremur. Din păcate, trebuie să trăim cu această problemă”, a spus primarul din Montereale, Massimiliano Giorgi.

La Montereale, o localitate din apropierea epicentrului unuia dintre cutremurele de ieri, multe dintre clădiri sunt şubrezite. Un român care locuieşte aici spune că zăpada neobişnuit de abundentă din ultimele zece zile complică lucrurile.

„E foarte multă zăpadă, asta e problema. E foarte frig. Nu putem dormi acasă pentru că ne e frică de cutremur, dar afară, în maşină sau în cort, e prea frig”, a explicat Viorel Lepădatu.

Armata, deja mobilizată în regiune pentru a ajuta la deszăpezire, a trimis noi întăriri. 850 de pompieri participă la evaluarea pagubelor şi la eventuale operaţiuni de salvare. Potrivit Crucii Roşii, zeci de oameni sunt izolaţi în cătunele din regiune, rupte de lume din cauza zăpezii. În tot centrul Italiei, 130.000 de case sunt lipse de electricitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cristela Georgescu a gafat în mulţime! A crezut că pare umilă, dar un detaliu a dat-o de gol, este vorba de...
Digi FM
Gene Hackman şi soţia sa, pianista Betsy Arakawa, erau căsătoriți de 34 de ani. Cum a început povestea lor de...
Pro FM
Încălțămintea Deliei, din nou subiect controversat. Fanii artistei au au răbufnit: „Și degetele unde sunt?”
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Maia Sandu i-a oferit cetățenia moldovenească ex-eurodeputatei Ramona Strungariu, noua șefă a unei importante...
Newsweek
Ciolacu anunță ajutoare la pensie pentru plata facturilor. Care e soarta cardului de energie?
Digi FM
Ce relație are Paula Seling cu fiica sa. Artista a dat tot din casă: „Sper că sunt confidenta și prietena ei”
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Cea mai curioasă pisică face senzație pe TikTok. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări
Film Now
Declarațiile tulburătoare ale lui Gene Hackman. Ce spunea actorul care a fost găsit fără suflare în casă...
UTV
Cătălin Bordea este din nou singur! „Sunt singur cuc, nu mai am o relație”