Sfaturile lui Francois Hollande pentru Emmanuel Macron

Data publicării:
francois hollande getty 30iun
Foto: Guliver/Getty Images

Europa poate răsufla uşurată: Franţa merge pe mâna lui Emmanuel Macron pentru următorii cinci ani. Victoria este una categorică - 66,1% dintre cei care au venit la urne au votat pentru candidatul proeuropean, în timp ce contracandidata sa, extremista Marine Le Pen, i-a convins doar pe 33,9% dintre alegători.

Astăzi, Emmanuel Macron a participat şi la primul eveniment oficial în calitate de preşedinte ales. A fost invitat de predecesorul său, Francois Hollande, la ceremoniile dedicate marcării a 72 de ani de la victoria aliaţilor împotriva Germaniei Naziste. Ocazie cu care Francois Hollande a avut şi câteva sfaturi pentru viitorul preşedinte:

„Îi doresc tot succesul (lui Emmanuel Macron, n.r.) şi ştie că dacă are nevoie de orice informaţie, orice sfat, experienţă şi dacă mi le va cere, vor fi bine primite şi voi fi alături de el.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci ca preşedinte este să te gândeşti la francezi şi pe cât posibil mai puţin la propria persoană.

Trebuie să iubească Franţa şi trebuie să îi iubească pe francezi. Pe toţi francezii. Pe toţi fără excepţie să îi iubească şi să înţeleagă că pot fi tentaţi şi de soluţii care nu sunt cele mai bune, trebuie să caute să îi reunească pe cei divizaţi, să îi protejeze şi să nu aleagă calea mai uşoară.”

FOTO: Getty Images

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...