Live Text Cinci morți și zeci de răniți în atacurile rusești din estul Ucrainei. Iranul ar fi furnizat Moscovei drone noi

Data actualizării: Data publicării:
Un soldat ucrainean folosește o armă în regiunea Donețk, pe 15 martie 2023.
Autoritățile din Ucraina le cer discreție cetățenilor cu privire la contraofensiva pregătită împotriva rușilor. Foto: Profimedia Images
Din articol
UE ameninţă Belarusul cu noi sancţiuni dacă acceptă găzduirea armelor nucleare ruseşti Germania acuză o „intimidare nucleară” a Rusiei după ce Putin a anunțat că mută arme nucleare tactice în Belarus Ucraina cere convocarea urgentă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU Casa Albă: Nu există indicii, pentru moment, care să arate că Putin a mutat armament nuclear în Belarus O dronă ucraineană a provocat o explozie în centrul unui oraș din Rusia, la circa 200 de kilometri de Moscova „Kremlinul a luat Belarusul ostatic nuclear”, denunță Kievul Bulgaria vrea negocieri după ce Rusia a anunțat că transferă arme nucleare tactice în Belsarus Ce s-a întâmplat cu jurnalista rusă care a protestat în direct față de războiul lui Putin: „Fiul meu m-a numit trădătoare” Rușii își cumpără mașini din China, după plecarea din țară a brandurilor occidentale Ucraina cere întrunirea Consiliului de Securitate al ONU pe subiectul armelor nucleare din Belarus Două blocuri din Avdiivka au fost distruse de o lovitură aeriană a rușilor Explozia unei mine a avariat mai multe clădiri în Odesa Cinci civili au murit și 25 au fost răniți în atacurile rusești din ultimele 24 de ore Iranul a trimis probabil noi drone Rusiei, anunţă Ministerul britanic al Apărării Putin susține că nu face nimic secret cu China și neagă o alianță militară Rusia vrea să modernizeze 1.600 de tancuri și să producă altele noi Medvedev îi îndeamnă pe ruși să pirateze filme online ca să bage în faliment serviciile de streaming occidentale Ucrainenii, rugați să nu divulge detalii despre contraofensiva pregătită de Kiev SUA nu cred că Rusia va folosi armele nucleare trimise în Belarus 85 de atacuri ale rușilor au fost respinse sâmbătă

Cel puțin cinci civili au fost uciși și 25 au fost răniți în atacurile rusești din estul Ucrainei, în ultimele 24 de ore, au anunțat autoritățile ucrainene. Judecând după intensitatea sporită a loviturilor cu „drone kamikaze” de producție iraniană, ministerul britanic al Apărării concluzionează că Moscova a primit noi astfel de aparate din partea Teheranului. În așteptarea contraofensivei, autoritățile ucrainene le-au cerut cetățenilor să păstreze discreția în ceea ce privește mișcările de trupe ale Kievului și să nu dea de gol planurile armatei. Între timp, Putin a anunțat că va muta o parte din armele nucleare tactice ale Rusiei în Belarus. Pentagonul spune însă că nu există niciun indiciu că Rusia intenționează să le folosească în conflictul din Ucraina.

UE ameninţă Belarusul cu noi sancţiuni dacă acceptă găzduirea armelor nucleare ruseşti

ACTUALIZARE 22:20 Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a anunţat că UE este pregătită să adopte noi sancţiuni împotriva Belarusului dacă această ţară acceptă desfăşurarea unor arme nucleare ruseşti pe teritoriul său. Reacția blocului comunitar vine după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat un acord între Moscova şi Minsk pentru staţionarea în Belarus a unor arme nucleare tactice, ca represalii ale Rusiei faţă de intenţia Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit.

"Găzduirea de către Belarus a unor arme nucleare tactice ruseşti constituie o escaladare iresponsabilă şi o ameninţare pentru securitatea europeană. Belarusul încă mai poate să oprească asta, este alegerea sa. UE rămâne pregătită să reacţioneze prin noi sancţiuni", a transmis Borrell duminică pe Twitter, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Citește continuarea AICI

Germania acuză o „intimidare nucleară” a Rusiei după ce Putin a anunțat că mută arme nucleare tactice în Belarus

ACTUALIZARE 22:10 Berlinul denunţă duminică o „nouă tentativă de intimidare nucleară” a Rusiei, după anunţul președintelui Vladimir Putin că Rusia va transfera arme nucleare „tactice” în Belarus, relatează AFP.

„Nu ne vom lăsa deviaţi de la direcţia noastră” de aceste ameninţări, a declarat pentru sursa citată, sub protecţia anonimatului, un oficial de la Ministerul german de Externe.

„Comparaţia făcută de către preşedintele Putin cu rachetele nucleare ale NATO este greşită şi nu poate servi ca justificare”, a mai spus acesta. Belarusul „încalcă” angajamentului pe care şi l-a asumat de a rămâne un teritoriu neînarmat nuclear, denunţă oficialul.

Citește continuarea AICI

Ucraina cere convocarea urgentă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU

ACTUALIZARE 21:50 Ucraina a cerut duminică convocarea urgentă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU şi a cerut statelor occidentale şi Chinei să determine Rusia să înceteze „şantajul nuclear”, în timp ce NATO a criticat „retorica” nucleară „periculoasă şi iresponsabilă” a Moscovei, după anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin că Rusia va staţiona arme nucleare tactice în Belarus ca represalii faţă de intenţia Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

„Ucraina aşteaptă din partea Marii Britanii, Chinei, Statelor Unite şi Franţei acţiuni eficace pentru a contracara şantajul nuclear al Kremlinului”, a indicat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat. „Cerem ca o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU să fie convocată imediat în acest scop”, adaugă acesta.

În acest timp, NATO a denunţat „retorica” nucleară „periculoasă şi iresponsabilă” a Moscovei. „NATO rămâne vigilentă şi monitorizăm îndeaproape situaţia. Nu am observat nicio schimbare în postura nucleară a Rusiei care să ne determine să ne-o ajustăm pe a noastră”, a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO Oana Lungescu. „Rusia şi-a încălcat sistematic angajamentele asupra controlului armamentelor, cel mai recent suspendându-şi participarea la Tratatul Noul START”, a adăugat ea.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că arme nucleare tactice ale armatei ruse vor fi staţionate în Belarus. Întrebat de ce a luat o asemenea decizie acum, liderul de la Kremlin a spus că acesta este un răspuns faţă de intenţia Marii Britanii de a furniza Ucrainei obuze perforante cu uraniu sărăcit. El a apreciat că Rusia nu face astfel nimic „neobişnuit”, întrucât Statele Unite au „desfăşurat de mult timp” arme nucleare în ţările cu care sunt aliate, menţionând Germania, Turcia, Olanda, Belgia, Italia şi Grecia.

Preşedintele rus a precizat că aceste arme nu vor fi cedate Belarusului, întrucât „nici Statele Unite nu le cedează aliaţilor lor”. El a estimat că acordul cu Belarusul pentru amplasarea de arme nucleare tactice în această ţară nu contravine obligaţiilor internaţionale ale Rusiei asupra neproliferării nucleare. Putin a mai anunţat că 10 avioane ale armatei belaruse au deja adaptate pentru lansarea armelor nucleare tactice, pe 3 aprilie va începe instruirea militarilor belaruşi, iar pe 1 iulie se va încheia construcţia unui siloz în Belarus pentru stocarea acestor arme.

Mai mult, Putin a avertizat că Rusia ar putea folosi şi ea obuze cu uraniu sărăcit în războiul din Ucraina, dacă armata acesteia din urmă va obţine astfel de muniţii. „Avem, fără exagerare, sute de mii de asemenea obuze”, dar deocamdată nu au fost folosite, a spus preşedintele rus.

Ministerul britanic al apărării a anunţat săptămâna aceasta că cele 14 tancuri Challenger 2 pe care Marea Britanie le va oferi Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia vor fi echipate cu obuze perforante care conţin uraniu sărăcit. Muniţiile cu uraniu sărăcit, folosite deja de SUA în războaiele din Irak şi în bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii în 1999, sunt utilizate în proiectilele antitanc, având o eficienţă deosebită în perforarea blindajelor.

Casa Albă: Nu există indicii, pentru moment, care să arate că Putin a mutat armament nuclear în Belarus

ACTUALIZARE 21:15 Rusia nu a tranferat, pentru moment, nicio rachetă nucleară în Belarus, a transmis Casa Albă, potrivit CNN.

„Va fi necesar să ne uităm unde va duce asta”, a spus purtătorul de cuvânt al Consili-ului de Securitate Naţional american (NSC) de la Casa Albă, John Kierby, după anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la desfăşurarea de armament nuclear tactic în Belarus.

„Nu am observat niciun indiciu care să arate că şi-a respectat această promisiune sau că a mutat vreo armă nucleară”, a spus Kirby.

O dronă ucraineană a provocat o explozie în centrul unui oraș din Rusia, la circa 200 de kilometri de Moscova

ACTUALIZARE 19:00 O dronă a explodat duminică în centrul oraşului rus Kireievsk, situat la circa 220 de kilometri sud de Moscova, au transmis autorităţile ruse, fiind vorba despre o dronă Tupolev Tu-141 lansată de Ucraina, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Două persoane au fost rănite şi trei clădiri rezidenţiale sunt avariate, au anunţat serviciile de urgenţă ruse. Drona era încărcată cu explozivi şi a provocat un crater la locul deflagraţiei. Au apărut pe social media şi imagini de la faţa locului, ce arată un crater noroios lângă o clădire cu acoperişul şi zidurile serios avariate.

Citește continuarea AICI

„Kremlinul a luat Belarusul ostatic nuclear”, denunță Kievul

ACTUALIZARE 18:30 Rusia a luat Belarusul „ostatic nuclear”, a transmis duminică secretarul Consiliului de securitate ucrainean Oleksii Danilov, după anunțul preşedintelui Vladimir Putin că Rusia va transfera arme nucleare „tactice” pe teritoriul aliatului său, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Kremlinul a luat Belarusul ostatic nuclear”, a postat pe Twitter Danilov, adăugând că această decizie este un „pas către destabilizarea internă a ţării”.

Anunţul preşedintelui rus „maximizează nivelul de percepţie negativă şi de respingere publică a Rusiei şi a lui Putin în societatea belarusă”, a mai spus Oleksii Danilov. Vladimir Putin a anunţat sâmbătă seară că a primit acordul Minskului pentru a desfăşura arme nucleare "tactice" în Belarus, ţară aflată la porţile UE şi condusă din 1994 de Aleksandr Lukaşenko, aliatul său cel mai apropiat.

Citește continuarea AICI

Bulgaria vrea negocieri după ce Rusia a anunțat că transferă arme nucleare tactice în Belsarus

ACTUALIZARE 18:10 Vicepreşedinta Bulgariei, Ilijana Iotova, a îndemnat duminică la negocieri între Rusia şi Ucraina, după anunţul preşedintelui Vladimir Putin că Rusia va muta în Belarus arme nucleare tactice, ca reacţie în urma deciziei Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, transmite agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Situaţia devine „tot mai periculoasă şi înfricoşătoare”, a remarcat Ilijana Iotova, adăugând că din acest motiv şi preşedintele bulgar Rumen Radev cere încontinuu negocieri. Aceasta este dorinţa Bulgariei, întrucât armele tot mai multe conduc la decizii imprevizibile şi acum ameninţarea este reală, a explicat ea.

„Dar sper că în cele din urmă raţiunea va prevala. Şi că în acest caz este vorba mai mult despre ameninţări decât despre acţiuni reale”, a mai spus vicepreşedinta bulgară. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că arme nucleare tactice ale armatei ruse vor fi staţionate în Belarus, o noua escaladare a tensiunilor între Moscova şi Occident.

Întrebat de ce a luat o asemenea decizie acum, liderul de la Kremlin a spus că acesta este un răspuns faţă de intenţia Marii Britanii de a furniza Ucrainei obuze perforante cu uraniu sărăcit. El a susţinut că Rusia nu face astfel nimic „neobişnuit”, întrucât Statele Unite au „desfăşurat de mult timp” arme nucleare în ţările cu care sunt aliate.

Citește continuarea AICI

Ce s-a întâmplat cu jurnalista rusă care a protestat în direct față de războiul lui Putin: „Fiul meu m-a numit trădătoare”

ACTUALIZARE 18:00 Marina Ovsyannikova, fosta jurnalistă a unui post rusesc de televiziune care a devenit faimoasă în toată lumea după ce a întrerupt trasmisia pentru a protesta față de războiul început de Vladimir Putin în Ucraina, trăiește acum în exil și spune că până și propriul său fiu a numit-o "trădătoare", adăugând că "războiul a distrus multe familii", scrie The Guardian.

Marina Ovsyannikova, care s-a născut în Ucraina, a intrat în platoul de știri, în urmă cu un an, cu o pancartă pe care scria: "Opriți războiul. Nu războiului". Un alt mesaj spunea: "Nu credeți propaganda. Aici sunteți mințiți". La vremea respectivă, Marina Ovsyannikova a primit o amendă de 30.000 de ruble (aproximativ 1.800 de lei). Jurnalista, care și-a dat demisia de la postul de televiziune, și-a continuat protestele în stradă.

Citește continuarea AICI

Rușii își cumpără mașini din China, după plecarea din țară a brandurilor occidentale

ACTUALIZARE 17:30 În timp ce exodul producătorilor de automobile occidentali restrânge opţiunile pentru consumatorii ruşi, producătorii de automobile chinezi încearcă să umple golul rămas pe piaţă, forţându-i pe ruşi să îşi depăşească reticenţa şi să apeleze la brandurile chineze, arată datele analizate de Reuters, potrivit Agerpres.

Brandurile chineze, cum ar fi Haval, Chery şi Geely sunt responsabile acum pentru aproape 40% din vânzările de maşini noi în Rusia, arată datele agenţiei ruse Autostat şi ale companiei de consultanţă PPK, faţă de sub 10% în perioada ianuarie-februarie 2022, profitând de oportunitatea ieşirii de pe piaţa rusă a unor firme ca Renault, Nissan şi Mercedes. Dar există şi dificultăţi.

Reuters a discutat cu câţiva cumpărători de maşini din Rusia - persoane individuale şi dealeri - care percep calitatea unora din maşinilor fabricate în China ca fiind mai scăzută decât a rivalelor occidentale, iar experţii din industriei spun că producătorii chinezi trebuie să-şi îmbunătăţească reputaţia, chiar dacă le-a crescut cota de piaţă.

Citește continuarea AICI

Ucraina cere întrunirea Consiliului de Securitate al ONU pe subiectul armelor nucleare din Belarus

ACTUALIZARE 16:05 Ucraina a cerut organizarea unei ședințe de urgență a Consiliului de Securitate al ONU după ce Rusia a anunțat că va trimite arme nucleare tactice în Belarus.

"Ucraina se așteaptă la acțiuni de contracarare a șantajului nuclear de la Kremlin din partea Marii Britanii, Chinei, Statelor Unite și Franței. Cerem ca o ședință extraordinară a Consiliului de Securitate ONU să fie organizată imediat pentru acest scop", se arată într-un comunicat al ministerului ucrainean de Externe.

Retorica nucleară a Rusiei este "periculoasă și iresponsabilă" a transmis și un purtător de cuvânt NATO.

"Rusia a încălcat în mod consistent angajamentele privind controlul armelor, cel mai recent prin suspendarea participării sale la tratatul Noul START", se arată în comunicat.

Două blocuri din Avdiivka au fost distruse de o lovitură aeriană a rușilor

ACTUALIZARE 15:00 O lovitură aeriană a rușilor a lovit două blocuri din orașul Avdiivka, regiunea Donețk, a transmis duminică Andrei Yermak, consilier al președintelui Volodimir Zelenski.

 

Nu au existat victime, a precizat Yermak, fără să dea alte detalii.

Vineri, Oleksiy Dmytrashkivskyi, un purtător de cuvânt al Forțelor Armate, spunea că Avdiivka a devenit unul dintre cele mai fierbinți puncte de pe frontul ucrainean, întărind observațiile analiștilor britanici cum că orașul se transformă în al doilea Bahmut.

"Inamicul încearcă în mod constant să încercuiască orașul Avdiivka. Sunt foarte de acord cu colegii mei din Marea Britanie că Avdiivka ar putea deveni în curând al doilea Bahmut", a declarat acesta.

În Avdiivka se duc lupte încă din 2014, cu forțele separatiste, iar orașul este în mare măsură distrus.

Acesta se află la 10 kilometri nord de oralul Donețk, ocupat de ruși.

Explozia unei mine a avariat mai multe clădiri în Odesa

Explozia unei mine marine care s-a declanșat atunci când a ajuns la țărm a avariat, duminică, mai multe clădiri în regiunea Odesa, a anunțat Consiliul Local.

Nu au fost însă victime.

O altă mină a fost "detectată și distrusă lângă o plajă din zonă", se arată în comunicatul Consiliului Local.

Cinci civili au murit și 25 au fost răniți în atacurile rusești din ultimele 24 de ore

ACTUALIZARE 13:20 Cinci civili au fost uciși în timpul atacurilor lansate de ruși în opt provincii ucrainene, în ultimele 24 de ore, iar 25 de persoane au fost rănite, a anunțat Ministerul Apărării din Ucraina.

Potrivit comunicatului, rușii au lovit 132 de localități sau așezări folosind mortiere, tancuri, artileria, rachete S-300, drone și avioane. De asemenea, au fost lovite și 63 de obiective de infrastructură.

Doar în Herson, în regiunile controlate de Ucraina, au fost 49 de atacuri rusești în ultimele 24 de ore, în urma cărora au fost rănite 9 persoane a anunțat guvernatorul acestei regiuni, Oleksandr Prokudin.

Iranul a trimis probabil noi drone Rusiei, anunţă Ministerul britanic al Apărării

După o pauză de două săptămâni, Rusia a trimis cel puţin 71 de "drone kamikaze" iraniene împotriva unor ţinte ucrainene, ceea ce indică faptul că Moscova a primit noi drone din partea Iranului pentru utilizare împotriva statului vecin, a anunţat duminică Ministerul britanic al Apărării.

În buletinul său de informaţii militare postat pe Twitter, oficiali britanici au declarat că aceste indicii arată că "Rusia probabil a început să primească cu regularitate un mic număr de drone Shahed OWA-UAV", informează Agerpres.

Se crede că există două situri de lansare pentru drone: regiunea rusă Briansk aflată la nord-est de Ucraina şi regiunea Krasnodar din est.

"Acest lucru îi asigură flexibilitate Rusiei în vizarea unei regiuni ample din Ucraina şi scade timpul de zbor până la ţinte din nordul Ucrainei", se menţionează în postarea pe Twitter.

"De asemenea este probabil o tentativă a face apărarea antiaeriană ucraineană să încerce să acopere o suprafaţă mai mare", adaugă sursa citată.

Putin susține că nu face nimic secret cu China și neagă o alianță militară

ACTUALIZARE 12:15 Între Rusia şi China există o cooperare "în sfera interacțiunii tehnico-militare", a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, adăugând, însă, că acest lucru este transparent iar cele două țări nu formează o alianță militară.

"Nu creăm nicio alianţă militară cu China. Da, cooperăm în sfera interacţiunii tehnico-militare. Nu ascundem acest lucru", a declarat Putin, într-un interviu televizat, potrivit Agerpres.

"Totul este transparent, nimic nu este secret", a adăugat el.

Rusia vrea să modernizeze 1.600 de tancuri și să producă altele noi

ACTUALIZARE 11:25 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că țara sa plănuiește să modernizeze 1.600 de tancuri și să producă unele noi în următorii trei ani, scrie Kiev Independent.

Putin a făcut acest anunț într-un interviu televizat în care a mai spus că țările vestice se pregătesc să trimită între 420 și 440 de tancuri Ucrainei.

Aceste detalii nu au fost furnizate nici de țările occidentale și nici de către Kiev, până acum.

Potrivit Statului Major din Ucraina, Rusia a pierdut 5.483 de tancuri și cisterne de alimentare de la începutul invaziei.

Medvedev îi îndeamnă pe ruși să pirateze filme online ca să bage în faliment serviciile de streaming occidentale

Rusia face din pirateria digitală politică de stat. Dmitri Medvedev i-a încurajat pe ruși să descarce filme de pe internet, ca să bage în faliment serviciile de streaming occidentale care au plecat din Rusia din cauza războiului.

Medvedev nu s-a referit doar la filme, ci toate programele occidentale care nu mai pot fi obținute legal pe piața rusă, din cauza sancțiunilor. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a spus că este complet de acord cu această idee, pentru că adevărații pirați ar fi companiile vestice. Mai mult, a recunoscut și că a urmărit filme piratate, dar că nu le-a descărcat el, pentru că nu știe cum.

Puteți citi știrea completă AICI:

Ucrainenii, rugați să nu divulge detalii despre contraofensiva pregătită de Kiev

Viceministrul Apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a făcut un apel public prin care i-a îndemnat pe ucraineni să nu divulge detalii despre contraofensiva pregătită de Kiev împotriva rușilor.

"În transmisiile live, nu îi întrebați pe experți cum merge contraofensiva. Nu scrieți pe bloguri despre acest subiect și nu discutați planurile militare ale armatei noastre în public deloc", a scris Hanna Maliar pe Facebook, potrivit The Guardian.

"Avem o plan strategic - să eliberăm toate teritoriile noastre. Restul detaliilor sunt pur și simplu secrete militare", a transmis viceministrul.

SUA nu cred că Rusia va folosi armele nucleare trimise în Belarus

Nu există "nicio indicație" că Rusia are intenția de a folosi armele nucleare tactice pe care a anunțat că le va trimite în Belarus, a anunțat Departamentul american al Apărării.

Oficialii americani spun că vor continua să monitorizeze situația, dar, pentru moment, nu există niciun motiv pentru o schimbare a strategiei în ceea ce privește armele nucleare.

"Ne menținem angajamentul pentru apărarea colectivă a alianței NATO", se mai arată în comunicatul departamentului american, potrivit Sky News.

Vladimir Putin a anunțat sâmbătă că va trimite arme nucleare tactice în Belarus, o mutare care nu ar încălca regimul de neproliferare.

Rusia va finaliza până la 1 iulie construcţia unui siloz pentru arme nucleare tactice în Belarus, a indicat liderul de la Kremlin.

El a precizat că Rusia nu va transfera în fapt controlul acestor arme Minskului.

85 de atacuri ale rușilor au fost respinse sâmbătă

Autoritățile ucrainene au transmis că 85 de atacuri ale rușilor au fost respinse sâmbătă, în Lîman, Bahmut, Avdiivka, Mariinka și Șahtarsk.

În 24 de ore, rușii au lansat 4 rachete, 34 de atacuri aeriene și peste 70 de atacuri cu sisteme MLRS care au afectat infrastructura civilă.

Ucrainenii au lansat 11 atacuri aeriene asupra unor baze provizorii rusești, în timp ce focul de artilerie a vizat trei puncte de control și cinci depozite de armament ale rușilor.

Statul Major ucrainean a avertizat că duminică riscul de atacuri cu rachetă rămâne ridicat în toată Ucraina.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri