Alegeri în SUA. Cea mai scumpă campanie din istorie
Data publicării:
Clipuri video, publicitate, mitinguri, apariții în media şi foarte multe materiale de campanie - asa se traduc cele mai scumpe alegeri prezidenţiale din istorie. Personajele principale, Hillary Clinton şi Donald Trump, au cheltuit împreună peste 2 miliarde de dolari. Cu mult mai mare a fost, însă, totalul candidaţilor. O cursă incomparabilă, dacă ne gândim la alegerile prezidenţiale din România, unde Klaus Iohannis şi Victor Ponta au investit 27 de milioane de lei în campania electorală.
Alegerile prezidenţiale din Statele Unite de anul acesta sunt o premieră din multe puncte de vedere. Spre exemplu sunt cele mai costisitoare din istorie. 6,6 miliarde de dolari, o sumă echivalentă cu produsul intern brut al Republicii Moldova.
Iar dacă-i luăm pe rând, Donald Trump a avut o finanţare totală de 310 milioane de dolari pentru campania electorală. Hillary Clinton, în schimb, a dispus de o sumă dublă faţă de contracandidatul său: 690 de milioane. Este vorba despre bani din interiorul partidelor, dar şi de alte contribuţii şi donaţii. De exemplu, doar primele 100 de familii bogate din Statele Unite ale Americii au sponsorizat campaniile candidaţilor cu câteva sute de milioane de dolari.
Iar dacă vorbim despre votul pentru un elector: din totalul de 538 de electori, pana la jumatatea lunii octombrie, practic, Trump a cheltuit în jur de 860 de mii de dolari, în vreme ce Hillary Clinton a cheltuit aproape 2 milioane de dolari.
Ultima campania electorală din România are însă alte cifre. Președintele Klaus Iohannis a investit nu mai puțin de 7,3 milioane de lei pentru cea mai înaltă funcție de stat, iar Victor Ponta a cheltuit cel mai mult dintre toţi candidaţii: peste 20 de milioane de lei.