Cină caritabilă pe întuneric pentru persoanele nevăzătoare
Data actualizării: Data publicării:
Sute de persoane s-au legat la ochi şi au luat cina în întuneric, la Arad. Au vrut astfel să intre în pielea celor care nu văd. Evenimentul a fost unul caritabil, iar din banii strânşi va fi cumpărată o imprimantă braille.
Timp de câteva ore, au stat legaţi la ochi şi au încercat să înţeleagă prin ce provocări trece o persoană nevăzătoare. Experienţa i-a schimbat.
„Mi-a luat 4-5 minute să găsesc paharul cu apă. A durat foarte mult să identific tacâmurile. E o experiență unică, pentru mine marcantă”, a spus un participant.
„Niciodată nu ți-ai pus problema cum trăiește un om (nevăzător n.red), care e tacâmul, unde e farfuria, de unde beau, unde pun mâna”, a adăugat o participantă.
„Experiența nu a fost deloc ușoară. A intra într-o sală pe care nu o cunoști de mână cu copilul, mi-a demonstrat o dată în plus că nu e ușor să fii în pielea acestor oameni”, a mai spus o femeie.
Taxa de participare a fost de 70 de lei de persoană, iar banii adunați vor fi donați Asociației Nevăzătorilor, filiala Arad.
„Ne-am propus achiziționarea unei imprimante braille. Aceștia vor avea acces la informații, de exemplu, ghidul de informare, manuscrise”, a spus coordonatoarea proiectului, Liliana Bălaj.
În județul Arad sunt 2.500 de persoane nevăzătoare.