Fost ofițer SRI, reținut în dosarul Black Cube

Data actualizării: Data publicării:
Business man catuse

O persoană a fost reținută, aseară, de DIICOT în dosarul Black Cube. Este vorba de Daniel Dragomir, un fost ofițer SRI.  El urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Bărbatul a mai avut probleme cu legea, fiind acuzat de DNA că a oferit protecție unor afaceriști, în schimbul unor sume de bani importante. 

Daniel Dragomir este locotenent-colonel în rezervă și i-ar fi ajutat pe pe spionii israelieni să strângă informaţii despre fostul procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruța Kovesi.

În acest dosar, un angajat al Black Cube se află în arest la domiciliu, iar un altul sub control judiciar. Anterior, cei doi au fost sub măsura arestului la domiciliu.

În luna august, procurorii au făcut audieri și în Israel. Doi procurori s-au întors în țară cu probe importante. Ar fi reușit să stea de vorbă și cu reprezentanți ai firmei Black Cube, firma acuzată că și-a trimis doi angajați în România pentru a o spiona pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Pe lista celor doi angajați ai Black Cube se aflau și alte persoane publice din România.

Șefa DNA a declarat însă că tentativa de spionaj la adresa ei nu a reușit.

Mail-urile mele şi ale familiei nu au fost sparte. Din verificările pe care le-am făcut nici măcar nu s-a încercat acest lucru. Au fost doar telefoane care au fost date în mod repetat şi insistent familiei şi prietenilor apropiaţi. Este o anchetă în derulare la DIICOT. Sper să afle cât mai repede şi cât mai complet adevărul. Cu siguranţă sunt implicate persoane pe care noi le-am investigat sau persoane care susţin persoanele pe care noi le-am investigat”, a declarat șefa DNA.

Potrivit DIICOT, Ron Weiner este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

Pe David Geclowicz, procurorii îl suspectează de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

Compania Black Cube a fost fondată în 2010 în Tel Aviv de către doi foști ofițeri de informații israelieni, Dan Zorella și Avi Yanus, şi are sucursale atât în Londra, cât și în Paris. Compania oferă servicii juridice și de intelligence.

Firma Black Cube și-a câștigat renumele reprezentând în instanță afaceriști acuzați de infracțiuni economice, iar The Wall Street Journal nota în 2015 că angajații firmei au fost implicați în operațiuni private de contraspionaj cibernetic, infiltrându-se în rețele de hackeri.

Totodată, conform unor surse, personalul angajat în cadrul companiei este cunoscut ca fiind în relații apropiate cu oficialii guvernului israelian și agențiile de informații din această țară.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri