Sesizarea Avocatului Poporului a fost înregistrată la CCR

Data publicării:
ccr

Sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind dezincriminarea mai multor infracţiuni a fost înregistrată vineri la Curtea Constituţională (CCR), părţile implicate trebuind să trimită punctele de vedere până pe 7 februarie. Surse politice au declarat pentru News.ro că judecarea sesizării de neconstituţionalitate ar putea avea loc până pe 10 februarie, dată după care intră în vigoare în totalitate.

ciocanel ccr

Sesizarea Avocatului Poporului a ajuns la Curtea Constituţională şi a fost înregistrată în mai puţin de două ore de când a fost trimisă de Victor Ciorbea. 

Părţile implicate în această speţă, Guvernul, Camera Deputaţilor şi Senatul, vor trebui să trimită puncte de vedere către CCR până marţi, 7 februarie.

Potrivit unor surse politice, judecătorii CCR ar urma să ia în discuţie sesizarea şi să se pronunţe asupra constituţionalităţii ordonanţei de urgenţă până cel târziu vineri, 10 februarie 2017, data după care toate prevederile OUG intră în vigoare.

Tot până pe 7 februarie trebuie să trimită puncte de vedere părţile implicate şi în privinţa celor două sesizări privind conflictul juridic de natură constituţională în puterile statului, trimise zilele trecute de preşedintele Klaus Iohannis şi de către CSM.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunţat, vineri, că sesizează Curtea Constituţională în legătură cu OUG de modificare a legislaţiei penale. 

Ciorbea a spus că a constatat neîndeplinirea cerinţelor referitoare la existenţa urgenţei şi a cazului excepţional care să permită adoptarea unei astfel de Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului.

„Am constatat neîndeplinirea cerinţelor referitoare la existenţa urgenţei şi a cazului excepţional care să permită adoptarea unei astfel de OUG. Guvernul menţionează în Nota de fundamentare necesitatea implementării unei directive europene, însă termenul este 1 aprilie 2018, prin urmare destul de lung, deci nu se justifică OU”, a declarat Ciorbea.

El a mai spus că Avocatul Poporului are „în mod indiscutabil calitate procesuala activă de a ridica excepţia de neconstituţionalitate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Pericolul din farfurie. Adevărul despre un aliment de bază în România
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”