Afacere pe două roţi. Un tânăr a dat lovitura cu o cafenea pe bicicletă, într-un parc din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
cafea pe bicicleta

O afacere mai puţin obişnuită merge ca pe roate, la propriu, în Oradea. Investitor este un tânăr care prepară cafea pe o bicicletă şi le-o oferă celor care trec prin parcul central al oraşului. Are experienţă pentru că ani la rând a făcut acelaşi lucru în Marea Britanie. Întors în ţară, a investit în noua afacere toţi banii strânşi. De trei luni, "cafeneaua pe roţi" s-a transformat în magnet pentru trecători.

În fiecare dimineaţă, doi tineri entuziaşti își aduc bicicleta în Parcul 1 Decembrie din Oradea și, după ce își aranjează toate aparatele necesare, trec la prepararea cafelelor. Trecătorii sunt atrași de mulțimea de sortimente și de ineditul ofertei.

"Este un concept inedit; dar dincolo de concept şi de prezentare, ce apreciez la băieţi este că nu fac rabat de la calitatea cafelei", spune un client.

"Au cea mai bună cafea şi tot timpul când ajung prin parc vin la băieţi şi servesc o cafea", susţine altul.

"O chestie nouă, interesantă, pentru că încă nu am apucat să văd, nici în România nu am văzut, conceptul ăsta: cafea pe bicicletă."

Ideea îi aparţine lui Corneliu Trifan, un tânăr de 26 de ani din Hunedoara care s-a mutat în Oradea în urmă cu câteva luni. Patru ani a lucrat patru ani în Anglia, iar când s-a întors acasă a hotărât să folosească cei 10.000 de euro strânși pentru a-și împlini un vis din copilărie: acela de a avea propria afacere cu cafea. Însă una mai puțin obișnuită.

"Tot m-am gândit ce pot să fac şi am văzut acest concept în Anglia. L-am văzut şi au fost zile în care nu am dormit şi am vrut să îl pun în practică. Am reuşit să cumpăr cadrul din Germania, dar restul...toate lucrurile sunt făcute de noi: cutia, totul este construit de noi."

A mai cumpărat echipamente pentru prepararea băuturilor și materia primă, după care, ajutat de fratele lui, a dat drumul afacerii.

"Am zis că e o idee extraordinară şi trebuie să-l ajut cumva şi cred că ăsta e singurul mod prin care pot să îmi ajut fratele, aşa că am decis să lucrez pe timp de vară alături de fratele meu", povesteşte Emanuel Trifan, fratele lui Corneliu.

Corneliu are specialităţi pentru toate gusturile: de la tradiționalul espresso, până la băuturi pe bază de scorţişoară sau vanilie ori limonadă cu lavandă.

"Îmi place foarte mult expresso-ul, pentru că de aici pornim când alegem o cafea bună. Îmi place punchul pe care îl au, îmi place aroma."

"Eu am aici o limonadă cu aromă de lavandă. Foarte bun, ceva inedit, ceva nou, combinaţie chiar genială, răcoritoare."

Tânărul antreprenor vrea ca din toamnă să îşi extindă afacerea. Își va deschide încă un punct de vânzare, de această dată în formă de cană de cafea.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri