Alexe, despre incendiul de la marginea Bucureștiului: Instituţiile statului să-şi facă datoria ca să nu mai avem astfel de evenimente

Data actualizării: Data publicării:
costel alexe

Incendiul de la Bragadiru nu ar trebui să ne pună sănătatea în pericol sub o formă sau alta şi sper ca instituţiile abilitate ale statului român să-şi facă datoria şi, pe viitor, să nu mai avem astfel de evenimente provocate, a declarat, joi seara, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

„Incendiul de care faceţi astăzi vorbire, ca multe dintre cele care au avut loc în această primăvară, şi mă refer la cele de vegetaţie, nu ar trebui să ne dea de gândit sau să ne pună sub o formă sau alta sănătatea în pericol. Din nefericire pentru noi, şi cei din Bucureşti şi cei din celelalte oraşe sau comunităţi ale României, nu ar trebuie să se întâmple. După cum bine ştiţi, în primăvara acestui an am transmis către toţi prefecţii din ţară să aibă sub control aceste fenomene prin care locuitorii din comunităţi dau foc miriştilor. E adevărat că în preajma Bucureştiului sunt şi aceste comunităţi, de la Sinteşti sau din alte zone vulnerabile, unde am avut în acest an probleme cu incendii care, sub o formă sau alta, ardeau deşeuri, cauciucuri sau cabluri. Dar am avut şi cea mai mare acţiune cu sprijinul Jandarmeriei, Poliţiei, a celor de la ANAF, cu sprijinul colegilor de la Garda de Mediu, astfel încât toate aceste focare în care poate seară de seară ardeau deşeuri sau cauciucuri au fost destructurate. Sperăm noi ca toate celelalte organe abilitate ale statului român să-şi facă datoria şi pe viitor să nu mai avem astfel de incendii provocate de aceşti oameni care ardeau şi cauciucuri sau cabluri pentru a obţine diferite materiale de acolo”, a spus Alexe, la Digi24.

Ministrul de resort a adăugat că problemele de mediu pe care le are România pot fi rezolvate doar printr-o colaborare între instituţiile statului.

„E regretabil că avem astfel de comunităţi de etnie romă care au în continuare aceste practici. Sper ca, în viitor, la nivel de Bucureşti-Ilfov, aceste practici să nu mai fie. Tot ce îmi doresc eu este ca atunci când este este vorba despre probleme de mediu cu care se confruntă România, conlucrarea dintre instituţiile statului român să funcţioneze, pentru că până să ajungă Garda Naţională de Mediu, avem Poliţie locală, avem Poliţie economică, care pot interveni pentru a reuşi astfel împreună să rezolvăm cât mai multe dintre aceste probleme de mediu cu care ne confruntăm mai ales în această pandemie pe care cu toţii o suportăm efectiv pe pielea noastră”, a precizat oficialul.

Un mesaj RO-ALERT a fost emis joi seara, pentru a avertiza populaţia din Sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei, precum şi comuna Bragadiru în legătură cu un incendiu de vegetaţie uscată care a izbucnit în zona Ghencea, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISUBIF).

Conform sursei citate, incendiul s-a desfăşurat pe 10.000 mp.

Dispozitivul de intervenţie la faţa locului a fost suplimentat, anunţă ISUBIF. În total, în prezent sunt 12 autospeciale de stingere care acţionează din străzile: Drumul Cooperativei, Gladiolelor şi Ion Conea. Accesul autospecialelor se face cu dificultate, iar vântul favorizează extinderea incendiului, precizează ISUBIF.

În acest context, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a estimat că, în intervalul 6 august, ora 19:00 - 7 august, ora 9:00, având în vedere simulările modelelor numerice rulate privind evoluţia norului de fum din vestul Municipiului Bucureşti, până spre miezul nopţii circulaţia aerului se va realiza, în general, din sector estic, având o viteză a vântului la rafală de 35 - 45 km/h, apoi va predomina o circulaţie nord-estică, iar la rafală viteza vântului va fi în general de 25 - 35 km/h.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă