ROMÂNIA FURATĂ. Dosarul Siveco: bani în sacoșă, contracte supraevaluate, achiziții inutile
Informatizarea școlii românești începe la jumătatea anilor '90 cu liceele şi academiile militare, ca parte a pregătirii României pentru aderarea la NATO. Opt laboratoare sunt dotate cu computere performante.
„A fost un model de bună practică la vremea respectivă. Am avut mai multă flexibilitate în sistemul militar... am putut inclusiv să lucrăm la ceea ce înseamnă programe școlare”, spune expertul în educație Marian Staș.
Procesul intra în linie dreaptă în 2000. În mai, România termina negocierile de preaderare la Uniunea Europeană la capitolul „Educație, formare profesională și tineret". Informatizarea devine prioritate pe termen scurt și mediu. Guvernul Năstase își ia obligația să nu mai trimită banii la grămadă către învațamânt, ci să îi consume organizat pentru fiecare elev în parte. Prin această reformă, cheltuielile pentru învățământ trebuiau optimizate și reduse.
„Noi în general mergem pe trendurile mari și, evident, când urmezi un trend nu ești înaintea lui, ești după el”, spune parlamentarul Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei din Camera Deputaților.
Nouă luni mai târziu, prin Hotărârea de Guvern 271 din 2001, este înființat Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informației, care aprobă proiectele mai mari de 100.000 euro din învățământ. Din grup fac parte prim-ministrul Adrian Năstase, care era și președinte, ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu, cel al Administrației Publice, Ioan Rus, cel al Educației, Ecaterina Andronescu, și cel al Comunicațiilor, Dan Nica, alături de secretarul general al Guvernului, Șerban Mihailescu, și de un secretar de stat de la Ministerul Tehnologiei Informației.
La scurt timp, nou-înființatul grup de lucru aprobă programul „Sistem Educațional Informatizat”. Era vorba despre un program complex prin care predarea în școli și licee se făcea cu tehnologii de ultimă oră. Asta însemna că toate școlile din România trebuia să fie dotate cu calculatoare. Programul urma să fie pus în aplicare în cinci etape și avea un buget estimat la 200 de milioane de dolari.
„A face informatizare de secol 21 pe o școală care, prin structura, ei funcționează pe structură de secol 19-20, automat conduce foarte repede la pericolul formelor fără fond”, spune Marian Staș.
Prima etapă este una pilot şi se derulează în perioada 2001-2002. Printr-un parteneriat public-privat, prin negociere directă şi fără organizarea unei licitaţii, firma românească SIVECO împreună cu consorţiile internaţiomale IBM şi Hewelet Pakcard urmau să se ocupe de dotarea liceelor cu calculatoare. Succesul este atât de mare, încât cu acelaşi consorţiu sunt continuate încă trei etape din proiect. În anul 2008, ministerul susţinea că programul „Sistem Educaţional Informatizat” a însemnat dotarea a peste 4.600 de laboratoare complet. Alte 1000 au ajuns la personalul administrativ. În cei opt ani de când începuse proiectul, peste 15.000 de profesori au fost instruiţi şi au fost create 1.335 de lecţii interactive.
Pentru aceeaşi perioadă, SIVECO se laudă cu realizări mai mari: 15.000 de laboratoare, peste 140.000 de profesori instruiţi şi 3.700 de lecţii interactive.
În 2014, autorităţile încearcă să facă lumină în acest caz. DNA deschide un dosar prin care cercetează modul în care a fost informatizată şcoala românească.
Procurorii spun că, prin hotărârea de guvern semnată de Adrian Năstase, Ministerul Educaţiei este autorizat să găsească 60 de milioane de dolari finanţare pentru cumpărarea computerelor şi softurilor.
Ministerul Educaţiei, spun autorităţile, invită imediat doar firma SIVECO să participe la achiziţia tehncii de calcul: computere, software, copiatoare, imprimante.
O lună mai târziu, un grup de firme, format din Siveco, IBM România SRL, Hewlett Packard România SRL şi Fujitsu Siemens Computers SRL transmite o ofertă comună pentru informatizarea a 1.061 de licee prin leasing financiar. Statul ar fi urmat să plătească aproape 52 de milioane de dolari.
Cele patru firme îşi împărţeau afacerea cu calculatoare, servere şi imprimante: de montarea primului lot se ocupa Fujitsu Siemens Computers, lucrare pentru care urma să primească peste opt milioane de dolari. În sarcina HP intra, contra sumei de aproape 18 milioane de dolari, al doilea lot de tehnică de calcul. IBM primea 17 milioane pentru lotul al treilea din a doua etapă a informatizării şcolilor. Ultimul lot îi revenea companiei SIVECO şi, pentru el, ar fi urmat să primească 8,5 milioane de dolari.
Siveco subcontractează obligația sa către HP, IBM și Scop Computer Trading SRL, furnizorul firmel Fujitsu Siemens Computers. Cu aceeaşi ocazie, prin semnătura directorului general Siveco, Irina Socol, și cu acordul explicit al Ministerului Educației, subcontractează, de la Fujitsu Siemens, dotarea cu echipamente a 209 laboratore de informatică. Schema este una păguboasă pentru Ministerul Educației, susțin procurorii: în acest fel, unele echipamente ajung să fie achiziționate cu prețuri duble faţă de preţul pieţei. Tot în această perioadă, Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei își dă acceptul pentru continuarea programului, prin aprobarea celei de-a treia etape.
„Eu le-aș cuatifica undeva în jur de 30-40%, dacă mă întrebați din punct de vedere al ratei rentabilității a tot ceea ce a însemnat informatizare”, spune Marian Staș.
În decembrie 2003, Guvernul Năstase emite două Hotarâri de Guvern, semnate de premier, de ministrul Educației, Alexandru Athanasiu, al Comunicațiilor, Dan Nica, și de cel de finanțe, Mihai Tănăsescu. Prin aceste decizii, contractul din 2002 se extinde cu încă 20 milioane dolari. Beneficiar este tot SIVECO, iar subcontractorii ei sunt Hewlett Packard România și IBM România. Fujitsu Siemens Romania nu face parte din contract.
Până în acel moment, spune Ministerul Educaţiei, 1.220 de laboratoare şcolare fuseseră dotate, iar în fiecare școală fuseseră instruiți minimum doi administratori de rețea și șase profesori.
„S-au creat săli în care s-au dus calculatoarele respective pe care de cele mai multe ori a stat lacătul și calculatoarele acoperite cu pungi de plastic, să nu se strice”, spune Varujan Pambuccian.
Tot în etapa a treia, Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informației propune cumpărarea de noi produse și servicii.
Ministrul Educației, Alexandru Atanasiu, transmite Ministerului Finanțelor Publice un proiect pentru contractarea unui nou leasing financiar, de 50 de milioane de euro. Economiștii dau aviz negativ solicitării, din lipsa banilor din buget și pentru că, spun ei, achiziția ar fi nejustificată. În ciuda opoziției, Guvernul aprobă finanțarea Educaței cu 50 de milioane de dolari, pentru computere și softuri noi: „S-a considerat necesară continuitatea achizițiilor de produse cel puțin până la concurența sumei de 200 de milioane dolari SUA prevăzută în anul 2001. Prin urmare, prin prezenta hotărâre se prevede suplimentarea finanțării Proiectului în curs cu suma de 10 milioane dolari.".
Banii ajung tot la compania Siveco, iar anchetatorii susțin că achiziţiile computerelor și software-ului s-au făcut la o valoare de peste 40% faţă de preţul pieţei. Procurorii au descoperit că două firme concurente - fostul partener de afaceri al SIVECO, Fujitsu Siemens Computers, şi firma Bull au depus oferte cu 30-40% mai mici.
„Au fost situații în care fie că profesorii au intrat în blocaje din punct de vedere al utilizării sistemului informatic ca atare, fie, cum e cazul acum, pur și simplu nu au mai avut bani sau licențele nu au fost reînnoite astfel încât fie lucrează pe versiuni mai vechi fie nu mai folosesc deloc lecțiile asistate pe calculator”, spune Marian Staș.
În 2004, prin Hotărârea 1685, „Sistemul Educațional Informatizat" devine de interes național. Pentru a patra etapă, Ministerul Educației este abilitat să cumpere tehnică de calcul și servicii, tot prin leasing financiar, în valoare de 96 de milioane de dolari. Contractul este încheiat prin negociere directă cu firma Siveco Romania, care subcontractează Hewlett Packard România și IBM România cumpărarea computerelor.
Procurorii susțin că din cursă a fost eliminată din nou compania Fujitsu Siemens, deși oferise prețuri mai mici. Ministerul Educaţiei considerase oferta neîntemeiată și neacceptabilă, deoarece Fujitsu Siemens nu ar fi avut experiență în proiectele educaționale în România și că nu participase la niciuna din fazele anterioare ale programului. Informația nu era reală, deoarece Fujitsu Siemens fusese implicată în etapa a doua a proiectului.
În 2005, achizițiile sunt analizate de o comisie specială înființată de noul ministru al Educației, Mircea Miclea. Aceasta ajunge la concluzia că monitoarele de computer au fost achiziționate cu prețuri duble, că softurile instalate în şcoli aveau prețuri nefundamentate, iar valoarea asistenței tehnice a fost exagerată.
De exemplu, un calculator cumpărat prin Program cu 1.200 de dolari putea fi găsit pe piața liberă cu aproape 700. Comisia ministerială recomandă în 2005 suspendarea contractului și organizarea unei licitații pentru etapa a patra. Cere și verificarea primelor trei etape.
Concluziile raportului ramân fără ecou. La scurt timp, intră în linie dreaptă faza a cincea a proiectului.
În 2014, procurorii anticorupție analizează tranzacțiile și cer ridicarea imunității în vederea punerii sub acuzare a foștilor demnitari Adriana Țicău și Dan Nica, miniștrii Comunicațiilor în perioada 2000- 2004, Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor între 2000 și 2004, Ecaterina Andronescu și Alexandru Athanasiu, foști miniștri ai Educației în anii 2000 - 2005. În cazul Ecaterinei Andronescu, procurorii vorbesc despre abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani.
„Niciodată nu am făcut lucrul acesta, niciodată, subliniez, n-am fost chemata la DNA. Atunci când acuzi pe cineva trebuie să existe probe, probe c-am luat mită, probe că am făcut lucruile acestea, spălare de bani nici măcar nu știu ce înseamnă. Cum să fiu acuzată de lucrurile acestea?”, spune Ecaterina Andronescu.
Procurorii descoperă ilegalităţile abia după finalul etapei a cincea, desfăşurată între 2005 şi 2009, şi recepţionată în mandatul lui Daniel Funeriu. Investigația pornește de la contractele fictive încheiate de Siveco cu firme fantomă şi offshore-uri, începând cu 2001, şi duce la arestarea Irinei Socol, directorul general şi unul dintre acţionarii SIVECO, şi a Aurorei Crusti, acţionar şi ea la SIVECO.
Procurorii spun că în schemă erau implicate societăți din comuna Sintești, specializate în vânzarea fierului vechi. Acestea aveau contracte fictive cu SIVECO. Spre exemplu, societatea EUROVIP ar fi primit trei milioane de lei pentru evaluarea a 45 de programe educaționale destinate Ministerului Educației. Administratorul societații, Mihai Gogu Valentina, reucunoaşte că nu știe să scrie sau să citească și că banii primiți erau retrași de la bancă și duși cu sacoșa, la sediul central al Siveco, contra unui comision. O parte din bani erau destinați unor funcționari ai statului, mită care ar fi ajuns inclusiv prin off-shore-uri.
„Odată ajunși banii în off-shore-urile din destinații cât mai îndepartate de teritoriul României, mitele erau plătite fie prin transferuri bancare ori erau scoși numerar din băncile din afara teritoriului României și aduși în numerar în țară, tot în mod ilicit. Erau diferiți intermediari care aveau doar sarcina de a-i transporta în țară, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor de persoanele care încasau mita," spun procurorii.
„Este incalificabil ca oricare diriguitor politic, decident politic, oricare om de afaceri... este incalificatbil să fure din educație. Așa ceva nu se face, iar eu o pun direct în termeni de atentat la, subminare a sau trădare a interesului național”, spune Marian Staș.
Procurorii susțin că pe documentele care au legatură cu informatizarea școlii românești apar semnăturile lui Adrian Nastase, Dan Nica, Mihai Tanasescu, Ecaterinei Andronescu, Daniel Funeriu, Remus Pricopie, Varujan Vosganian, Eugen Bejinariu sau a lui Șerban Mihailescu. Toți sunt foști sau actuali demnitari, responsabilii cu supravegherea sau direcționarea bugetelor destinare modernizării României.
„În loc să avem un singur laborator într-o școală, probabil am fi avut laboratoare în mai multe școli sau două-trei laboratoare în școala respectivă”, spune Varujan Pambuccian.
La nivel guvernamental, investițiile în educație au fost, an de an, o prioritate dovedită cu cifre. Banca Mondială spune că, din anul 2000, chetuielile Executivului pentru educație au tot crescut, iar România a ajuns, în anumite perioade, sa cheltuiască mai mulți bani către educație decât Austria, Franța sau Germania.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
