REPORTAJ. Cum se derulează antrenamentele și misiunile militarilor din Forţele pentru Operaţii Speciale

Data publicării:
forte 5

Misiunea de antrenament este precisă: 20 de militari trebuie să ajungă pe o insulă, la zece kilometri de țărmul Mării Negre, ca să elibereze un grup de ostatici, ținuți prizonieri într-o clădire abandonată. Au la dispoziție doar zece minute, altfel ostaticii ar putea fi executați.

Pentru a nu da greș, militarii din Forţele pentru Operaţii Speciale acționează după un plan minuțios, stabilit în detaliu de dinainte. Mai întâi înaintează spre ţărm pe sub apă. Echipamentul le asigură autonomie pentru 4 kilometri de înot subacvatic. Chiar și așa, nu este deloc uşor. Grupul trebuie să fie compact. Orice greșeală ar însemna compromiterea misiunii.

Pe ţărm, misiunea scafandrilor este sprijinită de 5 militari lansaţi dintr-un elicopter Puma Naval.

În mai puțin de zece minute misiunea este îndeplinită. Ostaticii sunt salvați și ajung în siguranță pe mână autorităților.

Astfel de antrenamente sunt ţinute întotdeauna departe de ochii privitorilor. Militarii care participă la ele fac parte din Forţele pentru Operaţii Speciale. Sunt aproximativ 100 de soldați foarte bine antrenați. Identitatea lor este în permanență ținută secretă. Nu au nume ci doar porecle pe care le folosesc în misiunile militare. Nu avem voie să le arătam feţele şă nici să spunem gradul pe care îl au în structura specială.

Pentru a face parte din trupele speciale, militarii se antrenează un an ș jumătate. Dau probe fizice și sunt supuși unor testări psihice drastice. Fiecare probă pe care trebuie să o treacă este eliminatorie.

În ultimii șapte ani, trupele de elită au luptat în Afganistan alături de trupele speciale ale americanilor şi ale Marii Britanii. Pierderile din rândul lor au fost minime - doar 5 soldaţi - doi de la forțele navale, alți doi de la cele terestre. La finalul anului, numărul militarilor din Forţele pentru Operaţii Speciale va fi suplimentat în Afganistan, în timp ce infanteriştii români se vor retrage în unităţile din ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce reprezintă semnul de circulație „ou” portocaliu pe valuri. Mii de șoferi habar nu au ce înseamnă
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...