Românul care și-a propus să aducă lumină electrică în cele mai izolate zone ale ţării
În urmă cu două secole oamenii trăiau... mai simplu. O zi de muncă se încheia atunci când soarele apunea, iar copiii îşi făceau temele lângă o lampă cu gaz. Multe s-au schimbat de atunci. Mai puţin în satul Ursici, la 40 de kilometri de Hunedoara, unde peste 50 de suflete au stat zeci de ani în beznă, până de curând.
Pe muntele Şureanu, în comuna Boşorod, la peste 1000 de mentri altitudine sunt 17 gospodării. Oamenii cresc animale şi lucrează pământul atât cât ziua le permite. Nu îşi părăsesc locuinţele nici măcar de sărbători. Nici nu ar avea cum, pentru că drumul poate fi bătut doar la pas. Până recent, familiile care trăiesc aici nu ştiau cum arată un bec sau o telecomandă.
„Păi de când m-am născut fără curent am fost, de 60 de ani, mintenaş am 70 de ani. N-am avut curent, când mergeam pe la ţară, pe la prieteni vedeam becuri şi ne plăcea”, povestește Victoria Toncea.
După o viaţă petrecută în întuneric, nici cei mai optimişti săteni nu au crezut că vor ajunge şi ei în rând cu lumea.
„Nu ne-am gândit la aşa ceva, de moarte ne gândeam că vine, dar la aia nu. Nu ne-am gândit niciodată că să vină lumină, să vedem aici în dealuri lumină. Chiar am zis că dacă i-am putea învia pe ăia care au murit acum 30-40 de ani ar înnebuni. Vai de mine ce să creadă? Nu crede nimeni”, spune Petru Toncea.
Pentru satul Ursici autorităţile nu au reuşit să facă nimic. Speranţa a venit aici pe bicicletă. Iulian Angheluţă are 39 de ani şi este din Bucureşti. El este cel care le-a adus oamenilor din satul hunedorean lumina.
„Pasul ăsta de a face lumină alături de un drum cât de cât circulabil e esenţial pentru ca ţara asta să meargă mai departe”, spune Iulian Angheluţă, inițiatorul proiectului Free Mioriţa.
Iulian a ajuns pentru prima dată în Ursici în anul 2008, împreună cu prietenii săi motociclişti. Nu ştia pe atunci că va găsi un loc uitat de lume, cu drum inaccesibil şi case fără curent. Dar situaţia l-a impresionat atât de tare încât şi-a dedicat următorii ani satului fără lumină. A vrut să facă ceva pentru acei oameni. Deşi pare greu de crezut, nu a cerut sprijinul statului, ci a renunţat la locul de muncă într-o agenţie de publicitate şi a demarat proiectul Lumină pentru Ursici. A înfiinţat asociaţia Free Mioriţa, cu ajutorul căreia a strâns banii necesari cumpărării panourilor solare pentru 14 gospodării. Acum, Ursici este primul sat din România iluminat de panouri fotovoltaice.
„E sentimentul maxim când poţi să ajuţi pe cineva care stă în întuneric. Ei practic sunt oameni care locuiesc între două lumi, cum le spun eu, e o lume a întunericului, nu chiar întuneric că nu trăiesc în peşteră, e o lumină dată de o lampă, de o lumânare, în cel mai fericit caz de o lumină electrică de la o baterie, de la o lanternă. Cred că ar fi bine totuşi să mai atenuăm decalajul ăsta”, mai spune Iulian Angheluţă.
„No uitaţi că avem şi televizor, mai vedem şi noi o ştire, ba vremea cum se prezintă că mergem mult la câmp”, spune Victoria Toncea.
După bucuria pe care a adus-o lumina în casele oamenilor din Ursici, Iulian a demarat un alt proiect, Lumină pentru România. În urmă cu patru luni a plecat din nou din Bucureşti pentru a descoperi toate gospodăriile din ţară, care au o situaţie dificilă. Doar el şi Mioriţa, bicicleta lui.
„După succesul Lumină pentru Ursici mi-au scris foarte mulţi oameni, am căutat şi eu mai departe pe internet, am vorbit cu diverşi călători din ţară şi am aflat că mai sunt foarte multe cazuri, foarte multe sate, foarte mulţi oameni care nu au curent electric. Şi m-am gândit să duc povestea mai departe la nivel naţional. Bicicleta care se numeşte Mioriţa este un camarad de nădejde”, povestește Iulian Angheluţă.
Misiunea lui Iulian este una grea, dar pentru el pare usoara pentru ca vine din suflet. Chiar dacă a întâmpinat multe probleme, niciodată nu s-a gandit să renunţe. De dimineaţa până seara târziu, zi de zi, Iulian caută oameni care au nevoie de ajutor.
Elisabeta Rus locuieşte în satul Bulzeştii de Sus din Hunedoara şi de 10 ani stă într-o casă fără curent, împreună cu soţul ei. Crede că toţi oamenii de la munte sunt obişnuiţi să trăiască la lumina lămpii, dar ştie că viaţa lor ar fi mult mai uşoară altfel.
„Avem foarte multă nevoie, acuma la timpul ăsta, în epoca asta, foarte multă nevoie avem de curent. Ne trebuie un aparat de radio, un televizor, ai un frigider, ai o ladă, bineînţeles iluminatul camerei, becuri, dar, dacă nu se poate, nu ai cu ce, nu-i posibilitate, pentru că nu toată lumea îi înstărit să poată să ducă până la sfârşi şi cu iluminatul şi cu traiul şi toate. Toate-s scumpe”, spune Elisabeta Rus.
Free Mioriţa luptă pentru normalitate. Nu cere nimic nimănui, dar vrea ca România să meargă înainte.
„Mai mult decât implementarea proiectelor e un exerciţiu de a ne cunoaşte noi pe noi românii... E un exerciţiu de a cunoaşte ţara şi a cunoaşte oamenii, de a fi mai uniţi. E greu să dezvolţi o ţară, să o pui să se mişte când oamenii nu pot comunica şi n-au condiţii să spunem normale”, spune tânărul mărinimos.
Acţiunea lui este demnă de Cartea Recordurilor. Chiar dacă şi-a asumat multe riscuri, reacţia celor apropiaţi şi susţinerea lor l-au ajutat pe Iulian să depăşească orice obstacol: „Cumva mulţi mi-au zis, bă eşti cam idealist, s-ar putea să fie prea mult, prea mare, este foarte posibil. Surpriza lor a fost după o lună-două când eu continuam să pedalez, să merg prin ţară, să stau de vorbă cu oamenii şi ei mă întrebau bă, mai rezişti? Reacţia a fost destul de pozitivă ca să zic aşa.”
Proiectul Lumină pentru România înseamnă pentru Iulian mai mult decât a dărui fără a primi ceva în schimb. Înseamnă cunoaşterea propriilor limite şi depăşirea lor.
„Eu în principiu nu prea ştiu unde o să pun cortul sau unde voi dormi la noapte... Nu ştiu dacă am avut noroc sau, dar ospitalitatea românească eu am întâlnit-o, chiar există. Cumva mi s-a confirmat ceea ce deja ştiam, că trebuie să ne iubim mai mult ţara, trebuie să ne iubim mai mult pe noi şi pe ceilalţi, că dincolo de un job mai contează şi ce laşi în urma ta pentru ceilalţi. Altfel cred că mi-am depăşit cumva limitele şi am învăţat să mă descurc cu şi mai puţin decât mă aşteptam”, adaugă el.
Nici traseul bicicletei Mioriţa nu are limite. Chiar dacă site-ul Free Mioriţa oferă o hartă a locurilor prin care trece tânărul, nu se ştie cu exactitate câţi kilometri va mai face şi de cât timp va mai avea nevoie pentru a descoperi toate cazurile din ţară. Oricând pot apărea situaţii neprevăzute: „Cred că sunt undeva la 500 de gospodării, dacă nu chiar peste 500 de gospodării în diverse regiuni din ţară, pur şi simplu merg pe teren, anumite informaţii le-am luat eu în prealabil de pe internet, altele le-am obţinut de la autorităţi, de la consiliile judeţene sau de la inspectoratele şcolare şi pur şi simplu merg pe teren, încerc să ajung la oamenii respectivi singur sau ajutat de cineva de la primărie, de un domn învăţător, de un preot, cineva din comunitate şi aflu pur şi simplu aşa... cum e viaţa lor, cum trăiesc, ce doresc, cum aş putea să-i ajut.”
În general, nici autorităţile nu sunt foarte încrezătoare.
„Eu le-am explicat la oameni că ar fi posibil să se întâmple, fiindcă degeaba îi promiţi la om că îi faci şi pe urmă nu îi faci”, afirmă Mirel Suba, primar Bulzeştii de Sus.
„Ei îşi doresc foarte mult un ajutor, nu prea au încredere pentru că până acum li s-a spus de atâtea ori, domnule se face, se întâmplă ori un drum ori curentul electric ori alte lucruri care le lipsesc şi pe care ei şi le doresc şi apoi o speranţă maximă pentru că mă sună după o lună două, domnule când veniţi?”, consideră Iulian Angheluţă - Free Mioriţa.
Mioriţa a străbătut până acum peste 7.000 de kilometri. Şi nu se va opri până când nu va duce lumină în toate colţurile ţării: „Nu există şi n-a existat o limită de kilometri, nu sunt la un concurs, nu există nici limită de timp, iniţial calculul era făcut până în luna septembrie şi mi-am dat seama că sunt foarte multe cazuri şi sunt foarte multe locuri din ţară, unde merită să mai stai o noapte. Important e să descopăr ţara. Să descopăr oamenii, să mergem cu lumina la ei.”
Aventura lui Iulian implică şi o documentare amănunţită: „Oricâtă documentare ţi-ai face în prealabil, pe internet, de la prieteni, ai vorbi cu oamenii, chiar şi eu am călătorit foarte mult în ţară, până nu ajungi în zona respectivă, nu ajungi în casa omului, la poarta lui, să vezi exact care e situaţia, cât de departe e stâlpul, câţi copii locuiesc, cum se descurcă efectiv acolo... tot ce ai ştiut până atunci e cu totul şi cu totul altceva.”
Atunci când a plecat la drum, Iulian s-a încărcat cu multă răbdare. Traseul lui se va încheia în octombrie, dar nu şi misiunea sa. Chiar dacă nu cunoaşte încă data exactă a întoarcerii la Bucureşti, ştie care va fi următoarea etapă a proiectului.
„Pregătirea poveştilor pe care le-am cules de pe drum şi aducerea lor la cunoştinţă către public şi strângerea de bani, care va fi cea mai grea misiune, mult mai greu decât pedalatul şi noroaie şi vânt şi tiruri pe şosele şi aşa mai depare”, susține Iulian.
Determinarea tânărului bucureştean nu are limite. Ştie că nimic nu e imposibil şi că până la urmă, doar sufletul omului contează.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
