Ospăţ regal după premiile Oscar

Data publicării:
captura oscar

Sute de bucătari sunt implicaţi în pregătirea meniului pentru Balul Guvernatorilor. De mai bine de 20 de ani de meniu se ocupă marele maestru în arta culinară, Wolfgang Puck. El ştie exact ce să prepare ca să le surprindă, de fiecare dată, pe vedetele invitate. Nici anul acesta, surprizele culinare nu lipsesc din meniul petrecerii.

„Anul acesta avem orez smarald, care este cu adevărat special, este prima dată când îl aducem şi l-am cumpărat din China. Apoi mai avem şi alte preparate precum macaroane cu brânză, crab de Alaska, homar. Aici, Tyler pregăteşte o gogoaşă specială, pe care o vom găti şi apoi vom adăuga un pic de apă de cireşe pentru a flamba, un pic de zmeură, o pun un pic pe foc aici”, a relatat Wolfgang Puck.

În meniu sunt incluse nu mai puţin de șapte feluri de mini-gustări, un bar cu sushi, somon afumat, cartofi copţi cu caviar, supă de mere şi ţelină cu trufe negre, supă rece de migdale şi vită Kobe. Preparatele vor fi stropite cu cele mai fine băuturi. Sunt 600 de sticle de vin „Red Carpet Reserve", 260 de sticle de „Gold Standard Reserve", 240 de sticle de Chardonnay de colecţie şi, la discreţie, şampanie Piper-Heidsieck.

„În timpul ceremoniei, intenţia este să-i pregătim pentru acţiune, pentru Balul Guvernatorilor aşa că le vom turna şampanie proaspătă, spumoasă, elegantă, cu note puternice de Pinot Noir. În timpul cinei avem nevoie de delicateţe, echilibru, complexitate pe care le găsim în recolte mai vechi, precum 1998 şi 2002”, a precizat directorul executiv la nivel global Piper-Heidsieck, Benoit Collard.

Balul Guvernatorilor va începe imediat după ce se va încheia ceremonia de decernare a premiilor Oscar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”