Preoții fac campanie electorală pentru candidatul „care să fie ortodox, să facă Sfânta Cruce”. Ce spun reprezentanții BOR

Data publicării:
iustin sigheteanul carunt

Este în jurul nostru şi vicepreşedintele Mircea Govor, care şi el este ortodox. Şi el este împreună cu noi. Şi ne îndeamnă şi el pe noi să fim uniţi şi să votăm. Să votăm cu cei care sunt ortodocşi, cu Victor Ponta!”, a fost mesajul părintelui duhovnic Sebastian, de la mănăstirea Țeghea, din Satu Mare.

Cele sfinte s-au amestecat cu cele lumeşti la slujba de duminică din localitatea Moftinu Mic. După predică, părintele Sebastian le-a indicat enoriaşilor cu cine să voteze. Preotul pare că s-a conformat mesajului venit de la preşedintele filialei PSD Satu Mare, care a făcut o întrunire cu mai marii judeţului şi le-a spus ce să facă duminica aceasta.

Am vorbit cu Preasfinţitul (n.r. Episcopul Maramureşului, Iustin Sigheţeanul), am vorbit cu toţi popii. Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. (...) Şi i-am spus la Preasfinţit, trimiţi în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS şi-n localitatea la care n-o spus "Să votezi cu Ponta" să nu-l văd. Preasfinţitul o fost de partea noastră total”, a spus Mircea Govor, preşedintele PSD Satu Mare, potrivit unor înregistrări obținute de Gândul.

Dovadă, episcopul Maramureşului a propovăduit cuvântul alegerilor sâmbăta trecută, la Corund, unde sfinţea şantierul de reparaţii al unei biserici din zonă.

„Sunt două tabere. Unii vor spune votaţi-l pe al nostru, ceilalţi vor spune votaţi-l pe al nostru. Noi vă spunem votaţi-l pe al nostru. Să fie creştin, să fie ortodox, să se închine, să facă Sfânta Cruce”, a spus episcopul.

Preasfinţitul nu a fost găsit pentru o explicaţie, dar reprezentanţii Episcopiei au precizat că a încălcat legile.

N-are voie să facă politică. În ceea ce priveşte opţiunea dânsului, fiecare are dreptul să voteze cu cineva. De aici până la a impune sau a obliga pe cineva să voteze într-un fel sau altul e cale mai lungă”, spune Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureş.

Cât despre sancţiuni, la Satu Mare s-a început o anchetă.

„Preotul respectiv a fost convocat episcopiei Maramureşului pentru a da explicaţii, pentru a analiza situaţia şi ulterior vor fi luate măsuri disciplinare”, a spus Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române spun că preoţii nu trebuie să se implice în campaniile electorale, cu atât mai puţin să îndemne enoriaşii cu cine să voteze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Se alimentează cardul de energie. Ce pensie trebuie să ai ca să iei banii? Când se dau? Și ce sumă
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...