„Pentru mine, şi probabil pentru milioane de români, atât Victor Ponta cât şi Klaus Iohannis sunt nişte necunoscuţi, dincolo de faţa lor politică. Caracterul, dorinţele, ambiţiile lor s-au reliefat cu mult înainte de a deveni persoane publice. Noi asta am vrut sa le arătam telespectatorilor, omul din spatele politicianului”, mărturiseşte Florin Iepan, regizorul documentarului „2 pentru România”, difuzat în premieră miercuri la Digi24. Acesta va fi difuzat în reluare vineri, 14 noiembrie, de la ora 19.30. Spre deosebire de miercuri, cele două părți ale documentarului vor fi difuzate în ordinea Klaus Iohannis, Victor Ponta.
Documentarul este o premieră de televiziune pentru România şi o producţie originală Digi24 şi cuprinde două părţi, una dedicată lui Victor Ponta şi cealaltă lui Klaus Iohannis, fiecare de câte 50 de minute. „Am avut ideea de a propune aceste biografii pentru că nu există astfel de produs pe piaţa media din România. Ne dorim să vedem, şi să le arătăm celor de acasă, când au decis cei doi să iasă din mulţime, ce i-a scos din anonimat şi i-a adus în postura de a se bate pentru fotoliul de la Cotroceni”, spune Florin Iepan, renumit pentru mult premiatul documentar „Decreţeii”.
Documentarele se pot viziona exclusiv în această pagină, iar download-ul şi upload-ul acestora pe Youtube sau alte reţele de video-sharing nu este permisă, acest fapt reprezentând o încălcare a drepturilor de autor deţinute exclusiv de către compania RCS&RDS.
VIDEO – 2 pentru România – PRIMA PARTE – VICTOR PONTA
VIDEO – 2 pentru România – A DOUA PARTE – KLAUS IOHANNIS
DISCLAIMER : Toate drepturile de proprietate intelectuală asupra filmului "2 pentru România", regia Florin Iepan, aparţin companiei RCS&RDS. Este interzisă orice copiere, parţială sau integrală, distribuţie sau utilizare, parţială sau integrală, în orice formă sau pentru orice scop, precum şi postarea filmului pe alte site-uri fără acordul expres, scris, al societăţii RCS&RDS.