iPhone 7 ar putea fi prezentat pe 7 septembrie

Data publicării:
apple

Conform celor de la Bloomberg, care au un istoric foarte bun în ceea ce priveşte confirmarea zvonurilor, evenimentul în care va fi lansat iPhone 7 va avea loc pe data de 7 septembrie.

Conform informaţiilor vehiculate până acum, şi susţinute inclusiv de Bloomberg şi The Wall Street Journal, iPhone 7 nu va beneficia de un aspect nou, ci va folosi acelaşi design lansat de Apple în 2014.

Astfel, noul model ar reprezenta o premieră în ceea ce priveşte strategia Apple. Ar fi pentru prima oară când compania americană va folosi trei ani la rând acelaşi design. În mod tradiţional, Apple apela la acelaşi design doar doi ani consecutiv. Aşa a fost cazul pentru iPhone 4 şi 4S, iPhone 5 şi 5S, respectiv iPhone 6 şi iPhone 6S.

În ceea ce priveşte noutăţile tehnice, deşi nu sunt aşteptate tehnologii revoluţionare, noul model de iPhone va aduce câteva schimbări importante.

În primul rând, se pare că Apple va renunţa la ieşirea audio clasică, de 3,5 mm. Vor putea fi folosite căşti cu conexiune Lightning (standardul proprietar Apple), căşti cu adaptor de la 3,5 mm la standardul Lightning şi, bineînţeles, căşti wireless.

În acest sens, va fi interesant de văzut dacă Apple va include în pachet căşti cu conector Lightning sau căşti wireless. Alternativa, mai plauzibilă, ar fi vânzarea separată a căştilor wireless.

În al doilea rând, modelul mai mare ar putea beneficia de un sistem foto cu două camere care să funcţioneze în paralel. Cele două imagini capturate ar putea fi combinate într-o fotografie mai clară şi luminată mai bine. Un sistem asemănător este folosit în prezent şi de alţi producători, precum cei de la Huawei, pe flagship-ul lansat anul acesta, P9.

Noul iPhone ar urma să dispună de un nou tip de buton, care să facă diferenţa între diverse niveluri de presiune şi să ofere un feedback tactil în locul unui sunet, ca până acum. La fel ca funcţia 3D Touch de pe iPhone 6S, noul buton ar urma să realizeze comenzi diferite, în funcţie de forţa cu care este apăsat.

În fine, rămâne de văzut dacă noul model se va numi iPhone 7 sau Apple va apela la o nouă schemă de numire a telefoanelor sale. În mod tradiţional şi logic, cifra se schimba până acum atunci când se schimba şi designul telefonului. Nu ar fi tocmai normal ca un telefon care arată ca iPhone 6 să se numească iPhone 7. O idee ar fi ca Apple să apeleze la strategia folosită în cazul tabletelor şi să nu mai folosească cifre, deşi acest lucru va complica viaţa producătorilor de accesorii pentru iPhone care vor trebui să găsească noi mijloace prin care explice problema compatibilităţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 declarații șocante ale lui Trump despre NATO care ridică întrebări privind...
Digi FM
Dan Negru, despre ultimul mesaj primit de la Silviu Prigoană: „Mă uitam în telefon. Îmi pare rău”
Pro FM
Andrea Bocelli, despre secretul căsniciei cu Veronica Berti, care îi e soție de peste două decenii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Scandalul întâlnirii lui George Simion cu un spion rus. Marcel Ciolacu îi cere demisia șefului Comisiei...
Newsweek
Pensie mărită în decembrie pentru 2.200.000 de pensionari. În ce zile se dau banii?
Digi FM
Cum l-a cunoscut Irina Fodor pe soțul ei, Răzvan Fodor. Ce diferență de vârstă e între ei
marine le pen
Procurorii cer ca Marine Le Pen să nu mai poată candida la funcții publice, în procesul de deturnare de...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ana Baniciu si-a aratat casa veche de un secol, renovata in mare stil. „Am incercat sa ii dam un aspect...