Dietele ținute după ureche pot deveni toxice pentru organism

Data publicării:
ou fiert

Românii atârnă greu la cântar: cu peste 200.000 de tone mai mult decât ar trebui. Asta înseamnă că una din trei persoane suferă de o boală grea: kilogramele în plus. Şi tot atâţia români sunt, cel puţin o dată în viaţă, în căutarea dietei perfecte. Una care să îi slăbească în timp record dar, în acelaşi timp, să le permită să mănânce cât şi ce vor ei. Mulţi bifează pe lista lor dietele hiperproteice, pentru că acestea nu se bazează pe scăderea numărului de calorii ci pe consumul de proteine în exces.

În momentul în care mâncăm foarte multe proteine, dieta dă rezultat spectaculos. Pentru că proteinele se transformă foarte greu în grăsime. În al doilea rând mobilizează foarte repede depozitele de grăsime din organism, pentru că organismul trebuie să facă glucoză. Şi atunci va face glucoză din grăsimea noastră”, explică medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Dietele bazate pe proteine au însă şi riscurile lor. Pe termen lung, efectele asupra sănătăţii sunt mult mai mari decât beneficiile. Mai precis spus, prin metabolizarea proteinelor, organismul fabrică amoniac.

„Acest amoniac este un element acid care schimbă pH-ul întregului organism, care ne dă un efect toxic inclusiv la nivel central, adică apare nervozitate, insomnie, o stare din aceasta de iratibilitate marcantă, persoanele care ţin astfel de diete ştiu că este foarte greu să adoarmă”, spune Mihaela Bilic.

„Aciditatea este asociată chiar şi cu cancerul”, spune medicul Simona Carniciu, specializată în diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Astfel, un mediu acid în organism, pe termen lung, poate constitui startul unei boli grave.

„Acesta este unul din factorii de risc renali. În timp, poate să ducă chiar la scleroza structurii morfofuncţionale a rinichiului: nefronul”, adaugă Simona Carniciu.

Tot ca o consecinţă a excesului de amoniac apare şi respiraţia urât mirositoare. Iar prea multe proteine pot duce chiar la apariţia în timp a unor boli autoimune.

Dietele hiperproteice pot creşte valoarea acidului uric în sânge. Scăderea ponderală bruscă, rapidă, la o persoană cu hiperuricemie, poate declanşa gută”, explică și Catrinel Macovei, medic primar specializat în diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Unele diete pe bază de proteine pot să conţină şi o cantitate mare de grăsimi. Pentru că multă carne, ouă şi lactate în alimentaţie înseamnă şi multe grăsimi saturate.

„Atunci aportul de colesterol creşte foarte mult. Plus că există şi toate modificările metabolice de apariţie a corpilor cetonici care favorizează şi aceştia creşterea trigliceridelor şi a colesterolului în sânge”, spune Catrinel Macovei.

„Vor avea efecte pe termen lung asupra sistemului cardiovascular, acest colesterol rău care va tapeta vasele de sânge, în timp ducând la formararea de cheaguri care vor putea duce la infarct miocardic, ACV şi alte probleme”, spune Simona Carniciu.

„Este foarte important de ştiut că astfel de diete nu numai că elimină carbohidrații, care sunt un element important al dietei noastre, dar în lipsa lor organismul nu mai funcţionează sau tot metabolismul este dat peste cap. Noi slăbim dar de multe ori nu ne dăm seama că tot ce înseamnă analiză de sânge şi starea noastră de sănătate a organismului este afectată. Deci nu totdeauna este important să fim slabi, ci să fim sănătoşi”, spune Mihaela Bilic.

Pe termen scurt, lipsa de carbohidraţi dă organismul peste cap. De la lipsa de energie şi până la dificultăţi în gândire. Şi asta pentru că numai creierul are nevoie de 120 de grame de glucide în fiecare zi pentru a funcţiona.

„Ca să nu mai spun că uneori cu un strop de glucide slăbim mai repede din depozitele de grăsime. Nutriţioniştii spun: lipidele ard în focul glucidelor. Deci este exact combustibilul, cum ar fi lemnul pe care îl punem pe foc să facem căldură”, explică nutriționistul.

„Cantităţile reduse de carbohidraţi cresc nivelul de ketone în organism care este toxic general, să spunem. Iar prea puţine glucide pe termen lung pot duce chiar la formarea calculilor renali. Mai rău este că în timp vor atrage din oase aceste două efecte: hiperproteic şi slab în carbohidraţi. Tragerea din oase a calciului va duce în sine la osteoporoză, care să apară mult mai repede decât ar trebui la femei”, avertizează medicul Simona Carniciu.

Unii, din dorinţa de a slabi, mănâncă o singură dată pe zi, fără să ştie că astfel se pot îmbolnăvi de diabet.

„Se face un boom de insulină, o secreţie foarte mare de insulină şi care coboară pe timpul zilei încetişor. Insulina aceea e în exces, hiperglicemia care o dă o astfel de masă, o singură masă, este nocivă, pentru că va duce la afectare microvasculară şi evident că nu vom avea efecte într-o dietă de slăbit. Deci asta nu este o dietă de slăbit. Nu vom slabi cu o singură masă pe zi”, mai spune medicul.

Mai trebuie să ştiţi şi că dietele repetate pot aduce kilograme în plus. Medicii atrag atenţia că dacă vom priva în mod repetat organismul de nutrienţi, el se va obişnui să se hrănească din puţin.

„Persoanele care au făcut diete foarte mult timp ştiu că suferă de frig cronic, pentru că organismul renunţă la anumite mecanisme care consumau calorii, pentru că ştie că nu are prea multe calorii din care să se hrănească. Şi atunci totul este încetinit, inclusiv metabolismul nostru de ardere a caloriilor scade. Femeile care au făcut 5-6-10-100 de diete ştiu foarte bine că înainte puteau să mănânce 800 de calorii şi să slăbească şi după ani de zile de diete nu mai slăbesc nici cu 800 de calorii”, spune Mihaela Bilic.

Pentru a creşte metabolismul şi a scădea în acelaşi timp pofta de mâncare, medicii recomandă un truc simplu:

Consumul de apă călduţă cu lămâie în orice moment al zilei ne reduce senzaţia de foame şi are un efect diuretic asupra organismului. În lămâie, fitonutrienții reduc pofta de mâncare şi vom avea o apă caldă care va spori activitatea metabolismului. Când bem rece metabolismul se reduce. Când bem cald, metabolismul se înteţeşte”, spune Simona Carniciu.

Conform statisticilor, 95% dintre cei care ţin o cură de slăbire ajung să pună înapoi o mare parte din kilogramele date jos şi uneori, chiar să le depăşească. Cu alte cuvinte, indiferent de dietă, toate au acelaşi efect: acumularea kilogramelor sau efectul yoyo. Pentru a evita acest lucru, toţi medicii spun că cea mai bună dietă se rezumă până la urmă la un stil de viaţă sănătos: fără excese alimentare şi cu mişcare de cel puţin 3 ori pe săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tudor Chirilă îi avertizează pe români, după primul tur de alegeri: ”O lume care ne vrea...
Digi FM
Traian Băsescu despre criza electorală: „Se repetă alegerile până iese...
Pro FM
Alex Velea, despre secretul relației cu Antonia: „Iubirea adevărată înseamnă sacrificiu, înțelegere și...
Film Now
Sofia Vergara, paradă în costume de baie, la 52 de ani, pe o insulă exotică: "Regina noastră columbiană"
Adevarul
Alimentația corectă în timpul Postului. Care sunt beneficiile și pentru cine nu este potrivit: „Aceste...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
"Ne-am întors în Evul Mediu? Asta vrem, Coreea de Nord?". Adrian Văncică, mesaj viral după primul tur al...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine după ce stăpânul său și-a pierdut viața într-un râu înghețat. Patrupedul și-a...
Film Now
Johnny Depp, din nou în centrul controverselor. Cine este femeia mai tânără cu 30 de ani decât el care l-ar...
UTV
Lino Golden regreta scandalul monstru cu Alex Velea de acum 4 ani. „Am facut multe prostii si am gresit rau...