Atacurile armate au ucis mai mulţi americani decât războaiele
Au trecut 165 de zile din 2016. 76 dintre ele au fost zile în care în Statele Unite a avut loc cel puţin un atac armat în masă. Sunt datele Gun Violence Archive.
În total, în 2016 au fost 133 de astfel de atacuri în această ţară unde violenţa armată e fără pereche în lumea dezvoltată. Nu sunt doar cifre. În spatele acestor statistici, sunt tragedii. Sunt peste 200 de morţi şi sute de răniţi. Iar anul e abia la jumătate!
Barack Obama, preşedintele SUA: „Avem un tipar al atacurilor armate în Statele Unite fără precedent în lume. Există paşi pe care-i putem face, care nu exclud total aceste atacuri, dar care pot reduce frecvenţa lor”.
Din 1968 şi până în 2011, armele au ucis, pe timp de pace, mai mulţi americani decât au murit în toate războaiele în care au fost implicate Statele Unite de la Războiul de Independenţă şi până acum. Adică din secolul XVIII, încoace, conform PolitiFact.
Aproximativ 1,2 milioane de americani au fost ucişi în toate războaiele din istoria ţării lor. În incidente armate au murit 1,4 milioane. Si este numărul victimelor din ultimii 43 de ani, nu din ultimele sute!
Iar costul total - direct şi indirect - al violenţei armate din SUA se ridică la 229 de miliarde de dolari pe an, potrivit unei anchete în premieră publicate de site-ul Mother Jones.
Barack Obama, preşedintele SUA: „Ţara trebuie să facă o analiză internă asupra a ceea ce se întâmplă. A devenit un lucru obişnuit, iar din punctul de vedere al unui părinte, asta mă înspăimântă”.
Mai multe arme decât oameni
Şi încă un detaliu care arată adevărata dimensiune a culturii armelor în SUA. În acest moment, aici există mai multe arme decât oameni. Sunt estimări ale Washington Post. Numărul exact este imposibil de spus, dar unele evaluări spun că totalul armelor din mâinile civililor americani ar depăşi 350 de milioane. Asta într-o ţară a cărei populaţie e de 320 de milioane.
AR-15, o armă semiautomată care a fost folosită şi de militarii americani, este preferata atacatorilor. Este arma care s-a aflat în mâinile ucigaşilor din cele mai sângeroase atacuri armate care au avut loc în SUA în ultimii ani. Este o adevărată maşină de ucis cât mai mulţi oameni, cât mai repede. Se estimează că există peste 3 milioane de astfel de arme în casele americanilor în acest moment. Cele mai multe dintre ele sunt cumpărate legal. Aşa s-a întâmplat în cazul multor atacatori din ultimii ani.
Al Doilea Amendament, argumentul suprem
Cel de-al Doilea Amendament la Constituţia SUA este argumentul suprem pentru americanii care susţin această stare de fapt: „O miliţie bine pusă la punct este necesară pentru securitatea unui stat liber, dreptul oamenilor de a purta şi deţine arme nu poate fi încălcat”, se spune în Constituţia SUA.
Acest amendament este apărat cu îndârjire de o organizaţie extrem de puternică: Asociaţia Naţională a Armelor. Face, probabil, cel mai puternic lobby şi are o influenţă uriaşă în această dezbatere fără sfâşit. Are 5 milioane de membri, iar veniturile dintr-un singur an au fost de 350 de milioane de dolari. Cu asemenea fonduri, Asociaţia Naţională a Armelor din SUA finanţează campanii foarte puternice împotriva controlului armelor.
Barack Obama, preşedintele SUA: „Tocmai am avut azi o şedinţă în Situation Room. Am oameni despre care ştim că au intrat pe site-uri ISIS, care trăiesc aici, în Statele Unite, cetăţeni americani. Avem voie să îi punem pe lista interdicţiilor de zbor când vine vorba de companiile aeriene, dar, din cauza Asociaţiei Naţionale a Armelor, nu pot să le interzic acestor oameni să cumpere o armă!”.
Donald Trump, candidat la învestitura Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale: „Al Doilea Amendament e pe buletinul de vot din noiembrie. Singura modalitate prin care ne salvăm cel de-al Doilea Amendament e să votaţi o persoană pe care o ştiţi cu toţii, pe nume Donald Trump. Da? Nu vă voi dezamăgi niciodată, voi apăra cel de-al Doilea Amendament”.
Ideea de miliţie care apără dreptul oamenilor de a deţine arme nu este doar o idee de demult, un fragment din Constituţia SUA. În Statele Unite, există peste 1.100 de miliţii, conform unor estimări din 2013. Ce este şi mai interesant e că, în 2008, erau doar 150, arată o investigaţie făcută de News 21.
Una dintre explicaţii este că, în mod tradiţional, când există un preşedinte democrat care mai şi vorbeşte despre planurile sale pentru controlul armelor, vânzările de arme cresc, iar aceste miliţii devin tot mai multe şi tot mai active.
Barack Obama: „Ideea că eu sau Hillary sau democraţii sau cine vreţi dumneavoastră suntem porniţi să luăm armele oamenilor e pur şi simplu falsă. Nu-mi pasă de câte ori o spune Asociaţia Naţională a Armelor. Mai am puţin şi îmi închei mandatul. De când sunt eu preşedinte, s-au vândut mai multe arme decât aproape oricând altcândva în istoria SUA. Există arme suficiente pentru fiecare bărbat, femeie şi copil din ţara asta. Nu am propus niciodată, niciodată, să confiscăm arme ale posesorilor responsabili. Deci pur şi simplu nu e adevărat!”.
În prima zi de tranzacţii de după atacul din Orlando, preţul acţiunilor producătorilor americani de armament a crescut şi cu 10 procente.
- Etichete:
- sua
- constitutia sua
- statistici
- arme
- video
- control
- orlando
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News