Suedia. Vânătorii de epave au găsit un minisubmarin rusesc

Data publicării:
submarin rusesc - expressen

 

 FOTO: expressen.se

Descoperirea acestei epave - prezentate a fi în stare bună - nu a fost confirmată imediat de autoritățile de la Stockholm. Informat, luni, de vânătorii de epave, Ministerul suedez al Apărării a reacționat cu prudență.

„Ei sunt cei care afirmă că este vorba despre un submarin”, a declarat un purtător de cuvânt al forțelor armate. „Analiștii noștri încă nu și-au prezentat concluziile, vor să vadă mai multe imagini pe care le vom primi”, a adăugat el. „Așteptăm concluziile analiștilor noștri și nu dorim să facem speculații”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt, precizând că răspunsul este așteptat „în următoarele zile”.

Potrivit unui scafandru al companiei Ocean X Team, Stefan Hogeborn, care susține că a făcut descoperirea, „submarinul este intact, nu are deteriorări vizibile pe cocă, iar trapele sunt închise. Din acest motiv, ne temem că echipajul nu s-a putut salva când submarinul s-a scufundat”, a adăugat el într-un comunicat.

Potrivit echipei, minisubmersibilul măsoară aproape 20 de metri lungime și 3,5 metri lărgime. Tabloidul Expressen a difuzat pe pagina sa de internet imagini cu un presupus submarin ce ar fi fost filmate de un robot subacvatic teleghidat prin cablu.

„Nu putem spune dacă submarinul este recent și de cât timp se află pe fundul mării, dar literele chirilice de pe cocă indică faptul că este rusesc”, a menționat Ocean X Team.

Echipa nu a furnizat locația exactă a epavei, dar — potrivit Expressen — aceasta se află pe coasta de est, la 1,5 mile marine (2,8 kilometri) în largul Suediei centrale.

În octombrie 2014, Suedia a desfășurat timp de o săptămână ample operațiuni de căutare în Marea Baltică, în arhipelagul Stockholm, a unui eventual submarin, presupus rusesc. La acea dată, autoritățile au confirmat incursiunea „unui submarin de talie mică” în apele sale teritoriale, fără să poată stabili cui aparținea.

„Nu credem că există o legătură cu vânătoarea submarinului de anul trecut”, a declarat, totuși, pentru Expressen un membru al Ocean X Team, Peter Linberg, fără să ofere alte explicații.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniile din România în care se caută cei mai mulţi angajaţi. Sectoarele cu şanse mari să îţi găseşti loc de...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, mândră de Maya Giotea, românca de 14 ani de la Britain's Got Talent. A postat-o pe...
Pro FM
Anca Țurcașiu, declarațiile care i-au impresionat complet pe fani: „Ce frumos arată un om care iubește și...
Film Now
Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut deja dublul cheltuielilor de producție
Adevarul
Tunelurile care bat recordul Transfăgărășanului. Cum vor arăta cele mai lungi zone acoperite de autostradă...
Newsweek
Casa de Pensii schimbă ziua când bagă pensia pe card. Majoritatea pensionarilor nu iau 400 lei bonus
Digi FM
Jurnaliștii de la National Geographic, recomandare pentru pasionații de drumeții: „Lăsați Alpii Elvețieni și...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Digi Animal World
Un câine din SUA şi-a împuşcat accidental stăpânul. Cum s-a întâmplat
Film Now
Cum arată și cu ce se ocupă fiul cel mare al lui Robert Downey Jr.. Tânărul are 31 de ani și a apărut rar în...
UTV
O româncă a primit cel mai rapid Golden Buzz din istoria Britain's Got Talent: „N-am mai auzit așa ceva de la...