Fenomenul migraţiei ameninţă libera circulaţie în Uniunea European şi aduce în discuţie suspendarea acordului din Spaţiul Schengen.
„Noi suntem susţinători ai Spaţiului Schengen, mai ales în Germania. Suntem în centrul Europei, iar Schengen este o realizare uriaşă. Dar dacă nimeni nu mai respectă legea, atunci Spaţiul Schengen este în pericol. De aceea, avem nevoie urgent de soluţii la nivel european, pentru ca Acordul Schengen să rămână în vigoare. Aş vrea să evităm o astfel de soluţie (suspendarea Acordului Schengen, n.r.), dar nu o putem ignora”, a declarat Thomas de Maiziere, ministrul german de Interne.
Germania, cea mai mare economie a Uniunii Europene, este şi ţara spre care se îndreaptă cele mai multe speranţe ale miilor de refugiaţi ajunşi în Europa.
„Există o parte a societăţii care nu îi doreşte, partea mai de dreapta, dar avem o istorie foarte încărcată, ma refer la Holocaust. Pe de altă parte, la începutul anilor '90 a fost o perioadă nefericită, au fost foarte multe incidente rasiste şi, de aici, societatea germană a devenit mai sensibilă”, explică Keno Verseck, jurnalist german.
Refugiaţii aleg două rute pentru a ajunge în siguranţă în Uniunea Europeană: prin Grecia şi, de acolo, în Macedonia, Serbia şi spre Ungaria, alţii aleg Turcia, de unde trec cu bărcile în insulele greceşti.
Cei mai mulţi refugiaţi aleg ca destinaţie finală Germania. Potrivit statisticilor ONU, 62% dintre imigranţii care au ajuns în Europa pe mare provin din Siria, Eritreea şi Afganistan. Restul de 38% provin din Nigeria, Somalia, Irak sau Pakistan.
Guvernul de la Berlin se aşteaptă ca anul acesta numărul refugiaţilor să ajungă la 800.000, faţă de 200.000, anul trecut.