Parlamentul de la Kiev a decis: Ucraina va lupta pentru redobândirea controlului asupra Crimeei

Data publicării:
Crimeea Ucraina oameni inarmati-AFP Mediafax Foto-VIKTOR DRACHEV

Soldații care au predat una dintre bazele din estul Crimeei trupelor ruse și-au făcut bagajele și au părăsit unitatea militară, înconjurata de barbați mascaţi şi înarmaţi până-n dinţi.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că totul s-a încheiat paşnic, fără vărsare de sânge. Totul e în ordine acum”, spune unul dintre militarii ucraineni.

Militarii Moscovei au dat jos însemnele ucrainene şi steagul acestei ţări arborat în unitatea militară şi l-au înlocuit cu cel al Federaţiei Ruse. Asta în timp ce unităţi de cazaci patrulează la graniţă şi le dau o mână de ajutor soldaţilor ruşi.

De cealaltă parte a graniţei, militarii ucraineni patrulează şi ei neîntrerupt de-a lungul frontierei. Au adus aici blindate, au săpat tranşee şi aşteaptă să vadă ce se va întâmpla în continuare.

În acest condiţii, şeful NATO se teme că Rusia nu se va mulţumi doar cu anexarea Crimeei.

Este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii Europei, de la Războiul Rece încoace. Principala noastră preocupare este dacă Putin va merge mai departe de anexarea Crimeei, dacă va interveni în estul Ucrainei”, a declarat Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO.

Situaţia din Crimeea provoacă tensiuni şi la Kiev. Parlamentari ai partidului de extremă dreapta Svoboda l-au agresat pe directorul televiziunii de stat şi l-au obligat să demisioneze. Ei sunt supăraţi fiindcă postul a transmis în direct semnarea actului de anexare a Crimeei.

Între timp, oficialii de la Kiev au decis introducerea vizelor pentru cetaţenii ruşi, precum și retragerea din Comunitatea Statelor Independente, formată acum din nouă foste state sovietice.

Rusia, însă, continuă netulburată finalizarea procedurii de anexare a Crimeei. Curtea Constituțională de la Moscova a validat în unanimitate tratatul de alipire a Peninsulei la Federația Rusă. Ultimul pas este ratificarea acestui document în Parlament.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”