Cutremurul din Italia | 10 români au murit. 16 sunt dispăruţi

Data actualizării: Data publicării:
Magnitude 6.2 Earthquake In Central Italy Kill At Least 13
ARQUATA DEL TRONTO, ITALY - AUGUST 24: Rescuers search for victims in damaged buildings on August 24, 2016 in Arquata del Tronto, Italy. Central Italy was struck by a powerful, 6.2-magnitude earthquake in the early hours, which has killed at least thirteen people and devastated dozens of mountain villages. Numerous buildings have collapsed in communities close to the epicenter of the quake near the town of Norcia in the region of Umbria, witnesses have told Italian media, with an increase in the death toll highly likely (Photo by Giuseppe Bellini/Getty Images)

Creşte bilanţul tragediei din Italia. Şi, din păcate, creşte şi pentru România. Numărul total al celor care au murit a ajuns la 290. Iar 10 dintre ei sunt români, confirmă Ministerul de Externe.

Magnitude 6.2 Earthquake In Central Italy Kill At Least 13
Foto: Gulliver/GettyImages

Comunicatul MAE:

Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret că a fost confirmat decesul altor doi cetăţeni români. Astfel, la acest moment, numărul cetățenilor români care și-au pierdut viața în urma cutremurului din Italia este de zece persoane.

În ceea ce privește semnalările privind cetățenii români declaraţi dispăruți, numărul cazurilor aflate în atenția Ministerului Afacerilor Externe este, în acest moment, de 16 persoane. Verificările complexe sunt efectuate de echipele consulare mobile, atât în baza informațiilor oficiale furnizate de către autoritățile italiene, cât și a celor primite din partea familiilor celor dispăruți.

Echipele consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna sunt în continuare pe teren, acționează în mod coordonat și întreprind toate demersurile necesare pentru a verifica şi confirma, pe toate canalele disponibile, situația persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute. Verificările se derulează în permanentă coordonare cu autoritățile italiene competente.

Precizăm faptul că atât Ambasada României la Roma, cât şi Consulatul General al României la Bologna îşi desfăşoară activitatea la capacitate maximă, în vederea acordării de asistenţă consulară cetăţenilor români afectaţi de seism.”

În continuare, la dispoziţia românilor care doresc să ceară sau să ofere informaţii despre conaţionali care ar putea fi afectaţi de cutremurul din Italia sunt puse numerele de telefon:

Ambasada României în Italia

(0039) 06 835 233 58

(0039) 06 835 233 56

Consulatul General al României la Bologna

(0039) 051 5872120

(0039) 051 5872209

Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri