Cutremur în Italia. Cel puţin 73 de oameni au murit

Data publicării:
Magnitude 6.2 Earthquake In Central Italy Kill At Least 37
PESCARA DEL TRONTO, ITALY - AUGUST 24: A general view of Pescara del Tronto town destroyed by the earthquake on August 24, 2016 in Pescara del Tronto, Italy. Central Italy was struck by a powerful, 6.2-magnitude earthquake in the early hours, which has killed at least thirty seven people and devastated dozens of mountain villages. Numerous buildings have collapsed in communities close to the epicenter of the quake near the town of Norcia in the region of Umbria, witnesses have told Italian media, with an increase in the death toll highly likely (Photo by Giuseppe Bellini/Getty Images)

Sunt căutări disperate în Italia pentru găsirea celor care au supravieţuit cutremurului din centrul ţării. Seismul cu magnitudinea 6 a durat două minute şi jumătate. AFP anunţă că 73 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului. Seismul a fost urmat de cel puţin 80 de replici.

Ceasul turnului din oraşul Amatrice s-a oprit la 03:36, ora Italiei. Adică exact momentul în care orăşelul cu doar 2.700 de locuitori a fost lovit de cutremur. În doar câteva secunde, casele au fost făcute una cu pământul, iar drumurile din zonă au devenit impracticabile.

„A fost înfricoşător, a fost o mişcare foarte intensă, totul se mişca şi nu ne puteam ridica. Am rămas fără curent electric, nimeni nu venea să ne salveze”, povesteşte un locuitor.

„Jumătate dintre casele din oraş nu mai există, sunt doar ruine. Am reuşit să avem acces la casele care sunt izolate”, spune Sergio Perozzi, primarul din Amatrice.

Fiindcă epicentrul a fost la doar 4 kilometri adâncime, seismul s-a simţit puternic inclusiv în capitala Roma, la peste 100 de kilometri distanţă. Amatrice este, însă, doar una dintre localităţile afectate de cutremur. Altele, precum Accumoli, Posta şi Arquata del Tronto, au fost lovite şi ele de seism.

„Nu se poate intra acolo, aşa am fost sfătuiţi. Dar localnicii au intrat oricum, unii dintre ei au încă rude prinse sub dărâmăturile caselor care au fost spulberate, pur şi simplu”, a spus un martor.

În faţa dramei, italienii nu au rămas nepăsători. Au căutat prin ruine cu mâinile goale, alături de echipele de salvatori, cu speranţa că vor găsi supravieţuitori. De la Roma, premierul Matteo Renzi le-a mulţumit pentru gestul lor.

Matteo Renzi, premierul Italiei: „Vreau să mulţumesc celor care au căutat printre ruine cu mâinile goale. Ei au demonstrat cât de puternică şi cât de importantă este Protecţia Civilă şi ce important este voluntariatul.”

Tragedia din centrul Italiei l-a făcut pe Matteo Renzi să-şi anuleze vizita oficială pe care o avea programată la Paris.

Nu pot să nu-mi manifest durerea, dar şi solidaritatea cu toţi cei care au avut de suferit în urma cutremurului”, a spus Papa Francisc, într-un mesaj adresat italienilor.

Premierul Spaniei şi preşedintele Rusiei au transmis şi ei mesaje de condoleanţe guvernului italian. Mai mult, Vladimir Putin le-a oferit italienilor ajutor logistic, pentru a face faţă efectelor dezastrului. Cel mai distrugător cutremur din istoria recentă a Italiei s-a produs în sudul ţării în 1980. Aproape 2.800 de oameni au murit atunci şi peste şapte mii au fost răniţi, în urma unui seism cu magnitudinea 6,5.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri