C.T. Popescu despre refugiați: Poate vreau să mă angajez și eu la Porsche, mă ia doamna Merkel și pe mine?

Data publicării:
imigranti - tovarnik - GettyImages-488868826

Iată argumentația sa:

„În legătură cu politica Germaniei, recunosc că sunt depășit. Domnule, nu înțeleg ce se întâmplă acolo! E o incoerență de care nu bănuiam în primul rând Germania în Uniunea Europeană. Poate Italia, poate Spania, dar nu Germania! Am înghețat! Cum să te duci, cancelar german, la Porsche și să spui: angajezi refugiați sirieni de mâine, pentru că suntem datori să facem acest gest de solidaritate! Păi, cum adică? Așa ceva putea să facă Ceaușescu la IMGB! Cum adică să te amesteci în management? Angajarea a zeci de mii de oameni într-o companie auto, păi ce, asta e joacă? În concepția capitalistă, pe care Germania o reprezintă, șeful statului dictează unei companii private? Pe cine angajezi? Că habar n-ai, sunt refugiați! Au calificare? Dacă n-au, cine plătește să fie antrenați?

Lidl a primit aceeași solicitare de la dna Merkel și a spus „Nein, nu avem în vedere o asemenea politică. Guten abend!” și cu asta, basta. Mi se pare foarte corect. Nu poți să impui așa ceva unor companii!

Ceea ce nu mai înțeleg deloc: păi cum adică, manifești aceeași atitudine față de niște persoane despre care nu știi cine sunt? Niște oameni care vin...I'm from Syria. Nu ştii cine sunt, nu ştii ce hram poartă, c-or fi refugiați politici, c-or fi migranți economici. Nu știi nimic! Cine sunt, ce calificare au și te duci să forțezi industria germană să angajeze!

În schimb, față de Grecia ai arătat o duritate - cu care eu am fost de acord atunci. Am spus: da, domnule, Grecia a fost leneșă, au fost puturoși, a furat, a mințit Guvernul grec Uniunea Europeană, foarte bine că e severă doamna Merkel! Și-acum? Cum adică? Grecii erau, totuși, niște cetățeni europeni. Știai de unde să-i iei, fiecare cu pașaportul lui! Această atitudine de filantropie totală față de niște oameni total necunoscuți care vin din Orientul Mijlociu....Încă o dată, am spus-o de la început: nu trebuie respinși acești oameni, trebuie ajutați. Dar de-aici și până la ce se întâmplă în momentul de față pentru mine este de neînțeles.

Apoi: cum poți să impui aceste cote? Și văd că s-a ajuns la amenințări! Ni se vorbește de valorile UE, care trebuie apărate. O valoare a UE este hălăduirea, pe teritoriul UE, a zeci de oameni în condiții ILEGALE, care nu sunt înregistrați, care nu prezintă acte – asta este o valoare a Uniunii Europene?

Dacă eu iau 100 de oameni din România și ne ducem pe aeroportul din Frankfurt, că putem, și ne ducem spre bariere și sărim pârleazul pe-acolo și spunem: We are from Romania! Și trecem mai departe. Păi nu e același lucru? Pe noi ne-nhață! Suntem membri UE. Nu ne trebuie viză, dar ne-nhață! Și pe oamenii ăștia îi lași să sară dintr-o graniță în alta? Fără să știi cine-i acolo? Nu se mai poate în felul ăsta!

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

Cu gardul Ungariei nu voi fi de acord niciodată. Mai ales că e de sârmă ghimpată. Aduce aminte de niște garduri sinistre ale Europei. Deci, nu gardul. Dar controlul intrărilor la frontieră mi se pare un lucru absolut corect. Nu se poate!

Unde sunteți acum? Rămâneți pe loc, facem o tabără pentru dumneavoastră cu bani europeni – suntem de acord cu toți să contribuim, da, asta da – și vă luăm pe rând de acolo: vă prezentați, vin organe de la UE, unde doriți să mergeți? În Germania! Bun, cine sunteți, vă înregistrăm, se poate, poftiți, urcați în tren, mergeți! Următorul! Unde doriți? Și așa mai departe. Cât se poate. Când nu se mai poate, vă oferim ce se poate. Dacă ești refugiat politic, nu exprimi preferințe! Te duci în prima țară unde ai un petec de pământ unde știi că nu vei fi ucis.

În ultimă instanță, mă simt lezat și eu ca român de atitudinea Germaniei. În țara asta, în anul 2010, a fost aplicată o politică de austeritate, au fost tăiate salariile, a fost la un pas să se taie și pensiile atunci, românii au suferit, pentru că Guvernul României a aplicat o politică în consonanță cu politica Angelei Merkel dictată de Bruxelles. Noi am suferit, da? Acești oameni care vin din Siria și de unde vin ei, despre care nu știm, nu știm nici dacă au suferit, eu de pildă despre ăia foarte vioi care dădeau cu cocteiluri Molotov la granița maghiară și cu pietre, cu fularul de Intifada deja pe față – nu știu ce suferințe au avut ăia! Vom vedea.

Amenințările agresive de tipul ați primit fonduri europene, trebuie să acceptați cotele – acestea sunt cele care pun la îndoială valorile fundamentale europene. Este total nedemocratic. E un hitlerism pe dos. Nu poți să mă obligi să primesc niște oameni la mine în țară, dacă nu vreau! Poți să mă obligi să suport financiar. Asta da, n-ai cum să te opui.

E și o absurditate. Nu vor veni aici. Din nou, ar trebui in abstracto călcat un principiu al libertății individului, ar trebui trimiși aici între baionete, cu escorte germane și olandeze oamenii ăștia care nu vor să vină în România. Când nimeresc în România, îi pufnește plânsul, ca pe afganii ăia. Deci, cum o să-i aduc aici?

Nu înțeleg, mi se pare incoerentă – și asta e foarte grav – politica la nivel înalt din UE. Noi, membrii UE, ajungem în situația de a fi tratați ca inferiori. Prin astfel de amenințări, precum ale Berlinului sau Olandei, noi suntem puși sub acești migranți. Ei sunt tratați mai sus decât noi. Pe noi ne amenință, iar pe aceștia îi așteaptă să le ofere...Dar poate vreau și eu să mă angajez, domnule, la Porsche! Poate n-am unde să muncesc, aici, în România. Sunt un mecanic auto foarte bun, n-am unde, mă ia doamna Merkel și pe mine? Mă consideră cât de cât apropiat, așa, de un „sirian”, „libian” - n-am nimic cu popoarele astea – ce se declară ei, că nu știe nimeni ce sunt!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Imagine rară cu celebrul artist, la un an de...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...