Brexit | Franţa şi Germania plănuiesc o Uniune Europeană mai bună

Data publicării:
eu steag uniunea europeana GettyImages-457787428-1

Informaţia a fost făcută publică de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung. În textul care le va fi prezentat miniştrilor de Externe din Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg se admite că unele state membre ale UE sunt reticente în fața ideii unei integrări europene tot mai aprofundate. Prin urmare, trebuie să li se ofere o mai mare libertate de a alege domeniile în care doresc să intensifice cooperarea cu partenerii comunitari.

„Europa are nevoie acum de orientare. Aici Franța și Germania au o responsabilitate specială”, a declarat Frank-Walter Steinmeier pentru cotidianului german. A adăugat că cele două țări au și „obligația comună” să evite ca vreo altă țară să urmeze exemplul Marii Britanii și să iasă din UE.

Însă reuniunea miniștrilor din cele șase state fondatoare ale blocului comunitar provoacă deja nemulțumirea altora. Președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a scris pe Twitter că, dacă unitatea este acum prioritatea Uniunii Europene, o asemenea întâlnire în cerc restrâns nu este de natură să transmită un astfel de mesaj.

În replică, purtătorul de cuvânt al MAE german, Sawsan Chebli, a susținut că întâlnirea nu va avea un „format exclusiv”, în timp ce purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Seibert, a apreciat că deciziile vor fi luate la Consiliul European de săptămâna viitoare.

Ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault, a declarat că, „încetul cu încetul se va extinde cercul” statelor care participă la discuţii. Acesta spune şi că Franţa şi Germania vor prezenta soluții pentru a face UE „mai eficientă” şi pentru a-i „îmbunătăți funcționarea fără să se intre în construcțiile majore”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Se alimentează cardul de energie. Ce pensie trebuie să ai ca să iei banii? Când se dau? Și ce sumă
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...