Boris Johnson, campionul gafelor diplomatice

Data publicării:
boris johnsonGettyImages-511563218

Boris Johnson s-a făcut mereu remarcat. În primăvara acestui an şi-a trecut în palmares performanţa de a insulta doi şefi de stat. „Unii spun că a fost o dovadă a antipatiei strămoşeşti a unui preşedinte pe jumătate kenyan faţă de Imperiul Britanic” a declarat Boris Johnson despre preşedintele Statelor Unite după ce Barack Obama îşi exprimase public dorinţa ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană.

În schimb preşedintelui Turciei i-a dedicat un catren jignitor publicat într-o revistă cu tradiţie din Marea Britanie. Poemul este atât de vulgar încât nici nu poate fi reprodus. Istoricul gafelor diplomatice merge până în 2007 când într-un editorial în presa britanică, Boris Johnson o descria pe Hillary Clinton, şi atunci candidată la preşedinţia SUA, drept cităm „o asistentă sadică de la spitalul de psihiatrie”.

În 2012, Boris Johnson a făcut deliciul publicului după ce a rămas blocat pe o tiroliană inaugurată într-un parc din Londra cu ocazia Jocurilor Olimpice din acel an. A stârnit amuzamentul jurnaliştilor şi la începutul acestui an când a venit la o şedinţă de Guvern în Downing Street, dar a fost ţinut la uşă preţ de câteva clipe.

Primul său rol politic cu adevărat important a fost implicarea în campania pentru referendumul din iunie. Boris Johnson a fost capul de afiş al taberei Brexit.

Boris Johnson, susţinător al taberei Brexit: „Voi face campanie pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană sau oricum se va numi această tabără. Dar înţeleg că sunt mulţi susţinători. Cred că este şi normal, vreau ceva mai bun pentru poporul acestei ţări.”

Dar victoria taberei Brexit a fost amară pentru Boris Johnson. A doua zi a fost întâmpinat cu huiduieli în faţa reşedinţei sale. Pornea însă ca favorit să devină noul premier al Marii Britanii. Nu s-a întâmplat aşa. În loc să-şi asume rezultatul referendumului şi să conduca ţara spre ieşirea din Uniunea Europeană, aşa cum se aştepta toată lumea, a preferat să abandoneze cursa pentru succesorul lui David Cameron.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un copil de 12 ani, fără ezitare, a luat arma și a tras pentru a-și salva tatăl din...
Digi FM
Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi străine, s-a căsătorit în Grecia: „Nu-mi vine să cred că sunt...
Pro FM
Cea mai mare temere a lui Miley Cyrus după ce a fost acuzată că a plagiat o piesă a lui Bruno Mars. Legătura...
Film Now
Au trei copii și se iubesc de peste 25 de ani. Ce a răspuns Don Johnson când a fost întrebat care sunt...
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
Newsweek
Anca Agemolu, diva muzicii, sacrificiu din iubire. Gestul crud făcut de comuniști la adresa ei
Digi FM
Fiica Andreei Marin vrea să plece din România. "O susțin cu tot sufletul, dar nu-mi e ușor"
Digi World
Care sunt alimentele și băuturile care ar putea reduce riscul de apariție a demenței. Nu sunt dificil de...
Digi Animal World
O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine. Imaginile adorabile te vor topi
Film Now
Cum arată și ce face astăzi Frances Fisher, mama lui Rose din „Titanic”. Actrița are o fiică împreună cu...
UTV
Cheloo (Parazitii): De la scena la afaceri profitabile – cum a transformat succesul muzical in milioane de lei